Guvernul va decide la jumătatea acestui an, în funcție de perspectivele de absorbție, valoarea fondurilor alocate inițial Programului Sectorial Transport care vor fi transferate către alte programe, potrivit lui Cătălin Vătafu, consilier al premierului Emil Boc.
„Dacă la jumătatea acestui an situația absorbției și perspectivele nu ne dau speranțe că pe anumite programe putem să creștem spectaculos nivelul absorbției va fi vorba despre o decizie politică și guvernul va aproba mutarea fondurilor de pe o anumită zonă pe alta”, a declarat joi Vătafu, șef al Autorității de Coordonare a Instrumentelor Structurale (ACIS) și consilier al premierului, după seminarul „Poate face banca mai mult în accesarea fondurilor europene?”, organizat de Unicredit Țiriac Bank și Structural Consulting Group.
Afirmația acestuia a venit în replică la întrebările jurnaliștilor privind cât de fezabil este obiectivul României de a absorbi 90% din fondurile structurale, în condițiile în care cel mai mare program, alocat transporturilor, are un grad de absorbție puțin peste 1%.
„N-aș vrea să pronunț un program sau altul, dar presupunerea pe care o faceți poate avea o bază în realitate, în măsura în care programul respectiv nu are un grad de absorbție satisfăcător și nici perspective”, a spus Vătafu, întrebat dacă transferul de fonduri se va face de la transporturi către Programul de Creșterea Competitivității Economice pentru proiectele de infrastructură rurală.
Consilierul primului ministru a recunoscut că proiectele mari de infrastructură din transporturi au un ciclu de execuție îndelungat, ceea ce face improbabilă finalizarea multora dintre acestea până la sfârșitul anului 2015.
Vătafu a precizat și că alocarea de la un program sectorial la altul va fi destul de greoaie, întrucât procedurile birocratice sunt mult mai numeroase decât în cazul realocării în cazul aceluiași program sectorial.
Pe de altă parte, Vătafu este optimist în ceea ce privește plățile interne din acest an din fonduri structurale, pe care le estimează la trei miliarde euro, comparativ cu 1,7 miliarde euro totalul plăților din perioada 2007-2010.
În acest scenariu, gradul de absorbție ar urca la finele acestui an la aproximativ 25% din totalul de 19,7 miliarde euro alocate celor șapte Programe Operaționale Sectoriale (POS) și cooperării europene. Din această sumă, fondurile alocate transporturilor reprezintă în jur de 24%.
Unul dintre proiectele din domeniul transporturilor finanțat parțial cu fonduri UE este cel al construcției tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia. Inițial, lucrările au fost acordate companiei franceze Colas, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul și caută alt constructor.
Anul trecut, premierul Emil Boc a afirmat că în 2011 vor fi relocate fonduri între diverse axe ale programelor europene și orientate către domenii în care nivelul de utilizare este mai ridicat.
Boc a declarat în urmă cu două săptămâni că apreciază eforturile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru atragerea de bani de la UE și că instituția „a repus România pe roate” în ceea ce privește absorbția fondurilor europene.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunțat în martie că vrea să crească rata de absorbție a fondurilor europene cu 16 puncte procentuale, de la 4% la 20% la finele acestui an.