Guvernul „Traian Boc” (II)

Motto:
În climatul creat de liberali se poate respira spiritual și se poate progresa material, valorile mișcându-se nederanjate de nimeni.
(Petre Țuțea, 1990)
Nu am reușit anterior să răspund la întrebarea „Care este formula corectă pentru a-l desemna pe actualul Premier? (respectiv Emil Boc sau Traian Băsescu?!)”. De altfel, demersurile la care recurge dl. Băsescu sunt de natură a îngreuna și mai mult formularea unui eventual răspuns la întrebarea invocată. Discursul ținut recent de dl. Băsescu în Parlamentul României atestă, incontestabil, că domnia sa este în egală măsură Președinte și „șef” al Executivului. Făcând abstracție de aspectele tehnice din discursul Președintelui (îndeosebi ideea că domnia sa nu își asumă nici o răspundere explicită pentru ultimii patru ani de guvernare!) este de remarcat, cred eu, concentrarea discursului pe problematica acordului cu FMI.
Este pentru prima dată când PSD, prin vocea d-lui Geoană, se delimitează clar de poziția adoptată de Executivul României și critică demersurile d-lui Traian Băsescu. „Nu este problema Președintelui să se ocupe de împrumuturile externe”, spune dl. Geoană; mai mult, Emil Boc, crede dl. Geoană , recurge la „o guvernare pe furiș” prin angajarea negocierilor cu FMI. Deci dl. Geoană a aflat despre aceste negocieri din presă și de la televiziune! Ce ar trebui să înțelegem din această situație confuză indusă deliberat de PSD și PD-L? Nu este nevoie de prea multă imaginație pentru a înțelege că, în fapt, este deja declanșată campania electorală pentru alegerile prezidențiale de la finele lui 2009. „ Criza este, în egală măsură, un risc, dar și o șansă” spune dl. Traian Băsescu. Dacă privim lucrurile din perspectiva populației, ideea invocată este absolut falsă întrucât amplificarea crizei economice va fi dezastruoasă pentru cetățeanul obișnuit. Dacă privim lucrurile din perspectiva d-lui Băsescu atunci, într-adevăr, criza economică poate constitui o șansă nesperată pentru ca domnia sa să obțină un al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Este extrem de cinic, cred eu, însă anumiți oameni politici, atât din zona PD-L cât și din zona PSD, sunt dispuși să sacrifice orice interes național pentru a-și menține pozițiile de putere și privilegiile asociate. Totuși, în eventualitatea că dl. Băsescu va obține un al doilea mandat ca Președinte al României, este extrem de probabil ca în primăvara/vara anului viitor PSD să fie „scos” în mod elegant de la guvernare. De altfel, aspectul invocat a devenit deja vizibil atunci când dl. Geoană declară că Emil Boc „abuzează de dreptul la stilou”. Așadar, este ușor de predicționat că vor urma alte tensiuni majore între PD-L și PSD în perioada următoare, îndeosebi atunci când interesele electorale ale celor două forțe politice vor fi divergente; descentralizarea în administrația publică, finanțarea unor proiecte, sondajele de opinie, sunt numai câteva din sursele de tensiune în funcționarea Executivului „Traian Boc”.
În măsura în care dl. Băsescu va continua să exercite cele două funcții majore ale statului român, în aceeași măsură inconsecvența și tensiunile zilnice ce îl definesc pe domnia sa se vor reflecta asupra actului de guvernare. De pildă, în toamna anului trecut dl. Băsescu spunea că România nu trebuie să susțină datoria sectorului privat de circa 24 mld Euro și că nu avem nevoie de un acord cu FMI; astăzi poziția domniei sale este exact opusă și prin discursul ținut în Parlament el impune oarecum un anumit „trend social” (nu intenționez o discuție pe fond cu privire la oportunitatea acordului dintre România și FMI!). În subsidiar, Elena Băsescu candidează pe un loc eligibil la Europarlamentarele din vara acestui an, chiar dacă unii lideri de opinie critică explicit acest fapt (vezi poziția doamnei Alina Mungiu Pippidi). Dl. Băsescu se delimitează public de candidatura invocată și spune că „va discuta cu fiica sa”. Ce ar trebui să înțelegem din aserțiunea formulată de șeful statului?
Până când va reuși să fugă de răspundere dl. Traian Băsescu?