Datoriile CFR SA către bugetul consolidat și fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârșitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acțiuni a creanțelor, acțiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acționar.
Ștergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislația actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanță de urgență.
Proiectul este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.
„Se aprobă stingerea prin conversie în acțiuni a creanțelor principale și a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanță emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenții Feroviare și Întreținere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată și nestinse până la data eliberării documentului de atestare”, se arată în document.
Aceeași procedură va fi aplicată și pentru datoriile la fondul de risc.
Pierderile și datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani
La 31 decembrie 2011, societatea prelimina datorii către bugete, AVAS și Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA și ale filialelor absorbite prin fuziune.
Pierderile și datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard lei în 2007 la 1,6 miliarde lei în 2008, la 2,98 miliarde lei în 2009 și la 4,48 miliarde lei în 2010.
La 31 decembrie 2010, CFR SA a înregistrat o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei.
Proiectul de ordonanță mai prevede că, începând cu 31 decembrie 2011, pentru obligațiile principale datorate de CFR SA și care fac obiectul conversiei în acțiuni nu se mai calculează și nu se datorează obligații accesorii.
„Administratorii companiei vor convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru a decide cu privire la majorarea capitalului social și la emisiunea de acțiuni, în scopul conversiei în acțiuni a creanțelor fiscale”, se arată în document. Acordul adunării reprezintă condiția pentru realizarea conversiei.
Acțiunile emise de CFR SA ca urmare a conversiei datoriilor vor fi transferate Ministerului Transporturilor, în calitate de acționar unic al companiei.
Operațiunea este justificată de către ministerul inițiator prin necesitatea de a realiza „echilibrarea economico-financiară a societății” și achitarea arieratelor, pentru depășirea dificultăților generate de lipsa temporară a disponibilităților bănești și evitarea acumulării unor noi datorii.
În opinia ministerului, neadoptarea acestei măsuri în regim de urgență ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite cu Fondul Monetar Internațional.
Comisia Europeană nu a avizat o operațiune similară din 2006
O operațiune similară de ștergere a datoriilor a fost aprobată de Guvern prin ordonanță de urgență aprobată în ultima ședință din 2006, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, pentru 34 de societăți comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeană nu a avizat actul normativ nici până în prezent.
În 2008, Ministerul Transporturilor a propus conversia în acțiuni a datoriilor bugetare ale CFR SA către Electrica, dar măsura a fost respinsă atunci de Ministerul Economiei și Finanțelor, pe motiv că operatorul de transport nu este inclus în lista companiilor care trebuie privatizate, ceea ce înseamnă că acțiunile nu vor putea fi valorificate ulterior.
Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR SA, ci restructurarea companiei.
În vara anului trecut, fără să prezinte detalii, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara că restructurarea companiilor feroviare va fi însoțită de un program de ajutor de stat, măsuri care vor permite redresarea acestora, operatorii de profil având datorii care echivalează cu 1,5% din Produsul Intern Brut.
Un studiu realizat de Banca Mondială în toamna anului trecut indică faptul că un sfert din cele 760 companii de stat, inclusiv CFR SA, sunt neperformante, cu active neviabile și intrate „de facto” în faliment.
Într-un document elaborat la finele anului trecut, Guvernul estima că măsurile de restructurare a companiilor de stat monitorizate în acordul cu FMI vor permite reducerea arieratelor acestor societăți cu 5-6 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB.