Guvernul se teme că băncile vor crește costul de investiții dacă li se impune o taxă de solidaritate



Guvernul a discutat despre introducerea pentru instituții financiare și de credit a unei taxe de solidaritate de 2,5% din profit, propusă de parlamentari, și a convenit că subiectul merită reflecție, dar și reținere de teama creșterii costurilor bancare la investiții și că trebuie studiată opinia CE
Mai mulți senatori PDL propun ca instituțiile financiare și instituțiile de credit să achite o taxă de solidaritate anuală de 2,5% din valoarea profitului pe anul precedent, care se va face venit la bugetul asigurărilor sociale, măsura urmând să fie aplicată pe o perioadă de trei ani.
Argumentele senatorilor democrat-liberali se referă la faptul că, ani de zile, profitul realizat de bănci a fost constituit din „comisoane și taxe abuzive pretinse clienților, la niveluri nepermis de mari în țara lor de origine”, precum și că taxa de solidaritate reprezintă o necesitate pentru statul român.
Subiectul a fost discutat în ședința de săptămâna trecută a Guvernului, care trebuie să transmită Parlamentului propriul punct de vedere la această inițiativă, iar miniștrii au apreciat că problema „merită reflecție”, dar că trebuie avută în vedere și poziția Comisiei Europene (CE), au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.
Membrii Guvernului au discutat pe baza unui document care include punctele de vedere formulate de către Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, material care relevă reținerea acestor instituții de a accepta introducerea unei astfel de taxe în afara normelor UE.
În documentul obținut de MEDIAFAX, Ministerul Finanțelor atenționează că introducerea unei astfel de taxe de solidaritate va avea un impact negativ asupra mediului de afaceri, care poate fi multiplicat de un comportament restrictiv al sectorului bancar.
„Ca răspuns la această măsură, este posibilă creșterea costurilor de tranzacționare, precum și a primelor de risc și de lichiditate, de natură să conducă la amplificarea costurilor de finanțare a investițiilor și, în consecință, la reducerea profitabilității celorlalte societăți comerciale. De asemenea, măsura poate afecta proiectele investitorilor străini, acționari în sistemul bancar, deoarece în anul 2010 investițiile străine în sectorul bancar au reprezentat 23% din totalul investițiilor străine, iar o majorare a fiscalității poate diminua aceste fluxuri de capital”, consideră Ministerul Finanțelor.
Instituția arată totodată că în analiza propunerii legislative trebuie avut în vedere și faptul că la nivel european se află în discuție, pentru sectorul financiar, o taxă asupra tranzacțiilor financiare/pe activități financiare, care este analizată ca o sursă de alimentare a bugetului UE, iar introducerea unei taxe sau impozit la nivel național ar majora sarcina fiscală pentru contribuabilii români cu activitate în domeniul financiar.
Documentul include și opinia Băncii Naționale a României, conform căreia decizia privind taxarea sectorului bancar din România trebuie să fie concordantă cu orientările și reglementările în curs ale Uniunii Europene, precum și cu cele care urmează să fie adoptate la nivelul UE și aplicate tuturor statelor membre.
Ministerul Justiției a transmis Guvernului că nu are „observații de neconstituționalitate” în cazul acestei taxe, în timp ce Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a informat că nu consideră oportună adoptarea acestei inițiative anterior existenței unei decizii politice la nivel internațional și european în domeniul taxării tranzacțiilor și activităților financiare.
Inițiativa senatorilor PDL a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ, care însă a avut și observații și propuneri la fiecare dintre cele cinci articole ale acesteia, unele legate de menționarea explicită a instituțiilor asupra cărora se va aplica taxa de solidaritate, de menționarea naturii și caracterului acestei taxe și de definirea acesteia.
Inițiatorii solicită procedură de urgență în cazul acestei legi, care ar urma să fie introdusă pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate.