Guvernul se reunește în această dimineață, în ședință specială, pentru a aproba noul Cod al Muncii



Guvernul se reunește în această dimineață, la ora 10:00, în ședință specială, pentru a aproba varianta finală a proiectului de modificare a Codului Muncii, urmând să-și angajeze răspunderea în fața Parlamentului.
Proiectul a fost discutat de Executiv în primă lectură în ședința de miercuri, iar Guvernul a anunțat că așteaptă avizul Consiliului Economic și Social, înainte de a aproba documentul.
Vineri reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor au analizat noua formă a Codului Muncii, dar fără să ajungă la un acord în privința modificărilor.
Opoziția și-a anunța intenția de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, după angajarea răspunderii.