Guvernul s-a conformat, conform procedurilor, deciziei Comisiei Europene de reducere a cotei de emisii poluante pentru fiecare instalație industrială în parte, dar își menține solicitarea adresată Tribunalului Comunităților Europene de a anula această hotărâre.
România a cerut Tribunalului Comunităților Europene, la sfârșitul anului trecut, să anuleze decizia Comisiei Europene de a reduce cota României de emisii poluante, invocând depășirea atribuțiilor și încălcarea principiului nediscriminării, aceasta fiind prima acțiune în instanță a Guvernului împotriva unei hotărâri a Comisiei.
Conform regulilor, decizia Comisiei rămâne valabilă până la hotărârea Tribunalului.
Șeful DAE, Adrian Ciocănea, a declarat, marți, într-o conferință de presă, a spus că România nu are motive să oprească acțiunea în justiție împotriva CE în cazul cotelor de emisii poluante, referindu-se la informațiile conform cărora Comisia ar putea mări cotele alocate României.
„Noi avem o procedură pornită la Tribunalul de Primă Instanță. Această procedură nu este oprită. Nu avem motive să oprim procedura pentru că nu știm dacă aceste informații au legătură cu ceea ce noi am invocat”, a spus Ciocănea.
El a adăugat că nu poate să se pronunțe asupra posibilității renunțării de către România la o acțiune în justiție în cazul în care CE va accepta o cotă mai mare de emisii de dioxid de carbon.
Surse europene citate de Reuters au anunțat, marți, că CE le va permite celor mai sărace state membre UE, România și Bulgaria, să își sporească emisiile de gaze cu până la 20 la sută până în 2020 față de nivelul înregistrat în 2005, conform unui plan care va fi prezentat săptămâna viitoare.
Sursele au declarat că cele 15 state membre mai vechi vor fi nevoite să îndeplinească obiectivul european de reducere a emisiilor de carbon cu 20 la sută până în 2020, comparativ cu nivelul din 1990, cu obiective naționale stabilite în conformitate cu PIB-ul țării.
Un document al Comisiei Europene arată că eforturile ar trebui împărțite „pe baza principiului de solidaritate între statele membre”.
Potrivit acestor propuneri, care pot fi încă modificate înainte de data de 23 ianuarie, când va fi făcut anunțul, cele mai vechi state membre vor fi nevoite să reducă emisiile de dioxid de carbon, principalul gaz responsabil pentru încălzirea globală, cu până la 20 la sută față de nivelul din 2005.
Sursele au precizat că România și Bulgaria, cele mai sărace state membre care au aderat la blocul european la 1 ianuarie 2007, vor avea o libertate mai mare de a-și spori emisiile de gaz, deoarece trebuie să recupereze întârzierile din dezvoltarea economică.