Guvernul estimează pentru acest an încasări din taxa auto de aproximativ două miliarde lei, cu 437,5 milioane lei (100 milioane euro) peste prognoza veniturilor atrase din această sursă în 2010 și de trei ori mai mult decât încasările înregistrate în 2009, pe fondul majorării taxei la 1 ianuarie.
Încasările obținute de Guvern din taxa pe poluare pentru autovehicule sunt vărsate la Fondul pentru Mediu, iar în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2011 al Fondului, aprobat recent, Executivul a inclus venituri totale estimate de 2,057 miliarde lei (echivalentul a aproximativ 500 milioane euro) din această taxă.
Pentru anul trecut, încasările obținute din taxa auto sunt prognozate la 1,62 miliarde lei, cu aproape un miliard de lei mai mare decât încasările efective înregistrate în 2009.
În 2009, pe fondul scăderii drastice a numărului de înmatriculări auto, încasările statului din taxa de poluare pentru autovehicule au fost de aproximativ 630 milioane lei, cu peste un miliard de lei mai puțin decât indicau estimările inițiale.
Guvernul a decis, la finele anului trecut, ca taxa de poluare auto să fie majorată, din 2011, în medie cu 45-50%, dar cu o creștere dublă sau aproape triplă pentru vehicule poluante, taxa fiind stabilită în funcție de vechimea mașinii, capacitatea cilindrică și gradul de poluare.
Reprezentanți ai unor companii din piața de profil au apreciat că o creștere a nivelului taxei de poluare va duce la diminuarea drastică a importului de mașini second hand, intensificându-se astfel comerțul prin dealeri, cu vehicule rulate deja înmatriculate în țară.
Taxa auto a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcție de datele tehnice ale fiecărei mașini în parte, pe baza capacității cilindrice și emisiilor de dioxid de carbon.