Ministrul delegat pentru Păduri, Ape și Piscicultură, Lucia Varga, a fost mandatat să prezinte Guvernului, în termen de 30 zile, un act normativ care să amendeze Codul Silvic și Legea contravențiilor silvice, pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri și a abuzurilor în activitatea de exploatare.
Guvernul amintește că, în prezent, există pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, două proiecte legislative importante pentru domeniul silvic, și anume proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului Silvic și proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
„Prin amendamentele pe care le conțin, cele două inițiative legislative menționate nu aduc beneficii domeniului reglementat, ci dimpotrivă, creează breșe în cadrul legal, ce pot duce la degradarea pădurilor României. Totodată, întrucât punctele de vedere cuprinse în rapoartele de admitere ale Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice nu coincid cu cele ale Guvernului, ministrul delegat pentru Păduri, Ape și Piscicultură, Lucia Ana Varga, a solicitat retrimiterea inițiativelor legislative la Comisie în vederea corelării acestora”, transmite Executivul.
Ministrul a fost mandat să prezinte Executivului, în termen de 30 de zile, un proiect de act normativ referitor la Codul Silvic și contravențiile silvice în vederea modificării și completării acestuia, modificări care au drept obiectiv diminuarea tăierilor ilegale și a abuzurilor în activitatea de exploatare a pădurilor, iar în perioada imediat următoare vor fi programate dezbateri publice în care vor fi puse în discuție măsurile propuse în acest proiect normativ.