Guvernul recuperează din contul primăriilor PDL banii alocați de Ungureanu și încă necheltuiți



Guvernul a decis, în ședința de ieri, să recupereze din conturile autorităților locale banii alocați de fostul Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, și încă necheltuiți a anunțat premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiștilor din Ministerul Finanțelor să propună în ședința de marți a Guvernului o soluție prin care banii acordați de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperați și folosiți la salarii și pensii.
El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit „ilegal și ilegitim” 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanța campania electorală a unor aleși locali PDL.
„Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situații cu adevărat de urgență. Mai mult, am solicitat specialiștilor din Ministerul Finanțelor ca mâine (marți-n.r.), printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, și să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor și a salariilor”, a spus Ponta.
Banii necheltuiți se restituie în 3 zile de la publicarea HG în Monitor
Primarii vor fi obligați să returneze Guvernului fondurile necheltuite din alocațiile primite de la fostul Cabinet Ungureanu în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii prin care actualul Executiv a decis, ieri, recuperarea acestor sume, a declarat ministrul Finanțelor.
„Banii trebuie restituiți în trei zile de la apariția în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern”, a spus ministrul Finanțelor, Florin Georgescu.