Guvernul pregătește măsuri împotriva crizei economice, precum eliminarea taxei auto la mașini noi



Guvernul intenționează să dubleze alocațiile bugetare din 2009 pentru construcția de locuințe, să permită derularea lucrărilor de reabilitare termică a imobilelor fără plata TVA și ia în calcul eliminarea taxei de poluare auto pentru vehicule noi, ca măsuri de atenuare a efectelor crizei economice. În subordinea premierului va fi constituită o comisie care va monitoriza activitățile economice din diferite domenii, precum industria auto, sectorul siderurgic și domeniul construcțiilor de locuințe, și care va avea posibilitatea să propună sprijinirea acestor industrii prin fonduri alocate de la buget.
„Se are în vedere și subvenționarea unei părți din dobânda bancară pentru constructorii de case, în principal în cazul celor care asigură locuințe la prețuri avantajoase pentru tineri”, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.
Măsurile au fost decise în ședința de miercuri a Executivului și vor fi incluse într-un plan guvernamental de acțiune pentru combaterea efectelor crizei economice, conform surselor citate.
Criza financiară globală a avut efecte în mai multe sectoare economice din România, precum industria auto, unde compania Dacia și-a întrerupt de mai multe ori producția, acuzând scăderea pieței interne din cauza taxei de poluare auto.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a discutat, miercuri, la Guvern, și cu reprezentanți ai Asociației Române a Băncilor despre criza financiară și efectele acesteia înregistrate în ultima perioadă la nivelul sistemului bancar și al economiei în general.
În ultima lună, premierul a avut două întâlniri cu guvernatorul Băncii Naționale a României și cu mai mulți economiști, pentru discuții pe aceeași temă.
Tăriceanu a anunțat, în luna octombrie, că intenționează ca, în această perioadă, să se întâlnească lunar cu oficialii băncii centrale și cu specialiști în economie, pentru a analiza situația financiară pe baza datelor Institutului Național de Statistică și Comisiei Naționale de Prognoză și a dispune „măsuri pe cale de consecință”.