Guvernul permite spitalelor să lucreze ca fundații sau asociații și să acorde salarii diferențiate



Guvernul va introduce, prin intermediul autorităților locale, un proiect-pilot privind funcționarea spitalelor ca fundații sau asociații și va aplica un sistem de salarizare diferențiată, în raport de performanță, pentru angajații din sistemul sanitar, relevă programul de guvernare al noului Cabinet
Executivul își propune totodată să reducă duratele de spitalizare pentru diferite grupe diagnostice, să deblocheze, până în luna aprilie, posturile din sistemul de sănătate pentru toate grupele profesionale, în vederea acoperirii necesităților urgente de personal, și să înființeze structuri specializate, independente, în coordonarea Ministerului Sănătății, având ca atribuții evaluarea noilor tehnologii și produse medicale.
Guvernul va reglementa și un sistem special de decontare a unor medicamente, pentru acele indicații terapeutice care nu se regăsesc în autorizația de punere pe piață a producătorului, precum și pentru situațiile în care nu există „dovezi științifice clare” privind un raport pozitiv risc/beneficiu, chiar dacă producătorul a obținut aprobarea de comercializare.
În toamna anului trecut, producătorii de medicamente au solicitat Fondului Monetar Internațional să intervină pe lângă Guvern pentru ca taxa clawback să fie redusă la zero în cazul medicamentelor generice, să poată fi plătită într-un termen extins până la minimum 210 zile, apropiat de perioada de decontare a medicamentelor, și să nu mai fie aplicată la un preț care include TVA și marja de distribuție.
În luna decembrie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a rezolvat doar o parte dintre aceste solicitări, modificând formula de calcul a taxei clawback impusă producătorilor de medicamente și introducând un sistem în care sunt luate în calcul atât cota de piață a fiecărui producător, cât și ritmul de creștere a pieței în ansamblu.
La stabilirea taxei este însă luat în calcul în continuare prețul de raft al medicamentelor (care include TVA și adaosul comercial), nu prețul de producător.
Sistemul clawback, introdus la finele anului 2009, prevedea că toți producătorii de medicamente trebuie să contribuie la finanțarea sistemului public de sănătate cu o sumă reprezentând între 5% și 11% din veniturile realizate din vânzarea produselor.
Companiile din domeniu au acuzat atunci că noua taxă este discriminatorie pentru agenții economici prin suprafiscalizare, în timp ce Guvernul a admis că sistemul s-a dovedit nefuncțional deoarece nu a fost colectat decât aproximativ 5% din suma previzionată.