Guvernul permite Poștei Române să își reeșaloneze la plată datoriile către alte instituții de stat



Datoriile Poștei Române către alte instituții ale statului vor fi reeșalonate la plată, măsura fiind aprobată, miercuri, de Guvern pentru a evita intrarea companiei în insolvență, din cauza managementului defectuos exercitat până în prezent, a declarat premierul Victor Ponta.
El a arătat că, în lipsa acestei decizii, Poșta Română ar fi intrat în insolvență și ar fi riscat „închiderea”.
Întrebat de jurnaliști dacă Guvernul a obținut avizul Fondului Monetar Internațional și al Comisiei Europene pentru reeșalonarea datoriilor la Poșta Română, companie aflată pe lista unităților de stat monitorizate, premierul a afirmat că există toate aprobările necesare.
În urmă cu două săptămâni, premierul a anunțat că va trimite Corpul de Control să verifice situația de la Poșta Română și Agenția Domeniilor Statului, după ce a primit date care relevă că aceste două companii se află într-o situație economică dificilă, Poșta fiind chiar în pericol de insolvență.
Șeful Guvernului a arătat că fosta conducere a Poștei Române, cu asistența juridică a unui avocat-politician „cunoscut colegilor din PNL”, a pierdut toate procesele aflate pe rolul instanțelor, prin neprezentare, și are de plătit amenzi de 103 milioane lei la Consiliul Concurenței, înregistrând în același timp datorii de 110 milioane lei către ANAF.