Guvernul a permis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) să organizeze examen sau concurs pentru posturile vacante, prin derogare de la prevederea conform căreia în sistemul public pot fi ocupate maximum 15 la sută din posturile vacantate.
Mandatul acordat celor două instituții de a face angajări a fost reglementat printr-o ordonanță adoptată recent de Guvern.
„Prin derogare de la prevederile legale, posturile vacante de specialitate juridică, finanțate prin legea bugetului de stat, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Înaltei Curți de Casație și Justiție pot fi ocupate prin examen sau concurs”, se arată în document.
Decizia este argumentată de către Guvern prin necesitatea completării statului de funcții al Consiliului Superior al Magistraturii și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru asigurarea funcționării optime a acestor instituții, arătându-se că neadoptarea acestei măsuri va genera în continuare dificultăți pentru buna funcționare a CSM și ICCJ, „cu consecințe negative deosebite” pentru realizarea atribuțiilor.
În 2009, în contextul reducerii cheltuielilor bugetare, Guvernul a decis ca ocuparea concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice să fie suspendată, excepții fiind posibile doar în cazuri temeinic justificate și în limita unui procent de maxim 15 la sută din totalul posturilor vacantate. Încadrarea în procentul de 15 la sută nu se aplică în situația în care ocuparea posturilor vacante nu duce la majorarea numărului total de posturi posturi, în cazul înalților funcționari publici, funcțiilor publice de conducere, funcțiilor publice de conducere cu statut special și posturilor militare de conducere.
Prin noua ordonanță, Guvernul a mai decis ca încadrarea în acest procent de 15 la sută să nu fie aplicat nici în cazul funcțiilor de conducere care se ocupă în baza unui contract, iar prevederile privind ocuparea posturilor să fie aplicată și instituțiilor și autorităților publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, aflate în subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor.