Premierul Dacian Cioloș a declarat joi, la lansarea platformei GovITHub, că Guvernul va oferi zece burse a câte 2000 de euro/lună unor specialiști IT care, fără să lase ”fagocitați de sistem”, să inoveze sectorul administrației publice, mult rămas în urmă din acest punct de vedere, scrie Mediafax. ”Astăzi se îndeplinește un vis pe care l-am avut încă de la început, de când am venit în această poziție și când mi-am dat seama, sigur cu anumite reflexe pe care le aveam probabil și din perioada petrecută la Bruxelles, când lucram foarte mult cu diferite sisteme IT care îmi facilitau activitatea, pregătirea, luarea deciziilor, comunicarea cu colaboratorii. Reflexele formate acolo m-au determinat să am aceleași pretenții și aici. Sincer să fiu, m-am cam lovit cu capul de pragul de sus când am văzut cum stau lucrurile în administrație aici, apropos de facilitățile care ar fi trebuit să existe în modul de lucru al administrației din perspectiva a ceea ce poate să aducă IT-ul”, a afirmat Dacian Cioloș.