Guvernul nu susține suprataxarea băncilor fără UE,temându-se că profitul se transferă în afara țării



Guvernul a decis să nu susțină introducerea pentru instituțiile financiare și de credit a unei taxe de solidaritate de 2,5% din profit, propusă de parlamentari, în lipsa unui acord la nivelul UE, temându-se că după impunerea unei astfel de taxe băncile vor transfera câștigul în afara țării.
Mai mulți senatori PDL propun ca instituțiile financiare și instituțiile de credit să achite o taxă de solidaritate anuală de 2,5% din valoarea profitului pe anul precedent, care se va face venit la bugetul asigurărilor sociale, măsura urmând să fie aplicată pe o perioadă de trei ani.
Argumentele senatorilor democrat-liberali se referă la faptul că, ani de zile, profitul realizat de bănci a fost constituit din „comisoane și taxe abuzive pretinse clienților, la niveluri nepermis de mari în țara lor de origine”, precum și că taxa de solidaritate reprezintă o necesitate pentru statul român.
Subiectul a fost discutat la nivelul Guvernului, care a decis însă, după o analiză de aproximativ o lună, să nu susțină introducerea unei astfel de taxe în lipsa acordului UE, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„S-a considerat că impunerea unei astfel de taxe va avea efecte asupra pieței, principalul risc fiind repatrierea/relocarea veniturilor sau a profiturilor, mai ales dacă nu există acordul UE pentru ca taxa să fie aplicată în toate statele membre”, au arătat sursele.
Guvernul a apreciat totodată că argumentul parlamentarilor, și anume profitul realizat de bănci din „comisoane și taxe abuzive”, nu trebuie să conducă la taxarea profitului realizat ilicit, ci impune măsuri de eliminare a acestor comisioane.
„Concluzia Guvernului a fost că introducerea unei astfel de taxe nu este oportună la acest moment, până când nu există o decizie la nivel european”, au arătat sursele.
În luna februarie, MEDIAFAX a prezentat un document guvernamental în care Ministerul Finanțelor atenționa că introducerea unei astfel de taxe de solidaritate va avea un impact negativ asupra mediului de afaceri, care poate fi multiplicat de un comportament restrictiv al sectorului bancar prin creșterea costurilor de tranzacționare, a primelor de risc și de lichiditate, de natură să conducă la amplificarea costurilor de finanțare a investițiilor și, în consecință, la reducerea profitabilității celorlalte societăți comerciale.
Ministerul mai avertiza că măsura poate afecta proiectele investitorilor străini, acționari în sistemul bancar, în condițiile în care investițiile străine în sectorul bancar au reprezentat anul trecut 23% din totalul investițiilor străine, iar o majorare a fiscalității poate diminua aceste fluxuri de capital.
La rândul său, președintele executiv al Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a declarat atunci că o taxă pe profiturile băncilor este contraproductivă și va fi doar încasată de instituțiile de credit, dar plătită tot de clienți.
El a arătat că nu au existat discuții cu Guvernul despre suprataxarea băncilor, deși ar trebui să existe un proces normal de consultare în orice propunere legislativă.
Și președintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, a apreciat că taxarea profiturilor băncilor este o „idee foarte proastă”, deoarece ar reduce posibilitatea băncilor de a-și majora capitalul, respectiv de a-și îmbunătăți capacitatea de a credita.