Guvernul nu achită bugetarilor salariile câștigate în justiție decât în tranșe trimestriale, în 2012



Plata integrală a drepturilor salariale câștigate în instanță de către bugetari, cu titluri judecătorești executorii, al căror cuantum a fost deja redus pentru anul viitor de la 33% la doar 5%, va fi împinsă de Guvern până la finele anului, banii urmând să fie achitați în tranșe trimestriale egale.
Eșalonarea pe parcursul întregului an viitor a salariilor care trebuie achitate în 2012 bugetarilor cu hotărâri judecătorești definitive este prevăzută în proiectul bugetului social de stat, obținut de MEDIAFAX.
„În anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în mod eșalonat, în tranșe trimestriale egale”, se arată în document.
În toamna acestui an, deputații au prelungit până în 2016 termenul în care statul trebuie să achite drepturile salariale pentru bugetarii care au obținut în instanță hotărâri definitive și au modificat cuantumul plăților, fixându-le la 5% din valoarea titlului executoriu în 2012, 10% în 2013, 25% în 2014, 25% în 2015 și 35% în 2016.
Inițial, aceste drepturi erau prevăzute să fie achitate în proporție de 34% în 2010, 33% în 2011 și 33% în 2012.
În luna aprilie, agenția MEDIAFAX a prezentat un document care anunța intenția Guvernului de a reduce drastic sumele care trebuie plătite anul viitor bugetarilor cu titluri judecătorești executorii, de la 33% la doar 5% din total, având în vedere impactul bugetar considerabil asupra cheltuielilor de personal.
Suma totală aferentă titlurilor executorii obținute de bugetari până la 31 decembrie 2010 era indicată la circa 7,5 miliarde lei, astfel că anul viitor urmau să fie plătite titluri în sumă de circa trei miliarde lei.
Prin reducerea cuantumului aferent plăților programate pentru anul viitor la doar 5% din total, fondurile necesare au scăzut la 0,5 miliarde lei.