Guvernul modifică legea, pentru a stabili cum se poate renunța la un titlu de doctor

Legea educației naționale va fi modificată de Guvern, prin introducerea unui articol care va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunțe la acest titlu în baza unei cereri adresate Ministerului Educației, în condițiile în care legislația actuală nu reglementează o astfel de situație, informează Mediafax.”În prezent, legislația nu prevede ce se întâmplă în cazul în care o persoană vrea să renunțe la titlul de doctor. Acum, această procedură va fi reglementată din punct de vedere legal”, au declarat surse oficiale.Pe agenda ședinței de luni a Guvernului a fost introdus un proiect de ordonanță de urgență care modifică Legea educației naționale și OU privind asigurarea calității educației.Legea va fi modificată după ce, în urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunțat că a trimis o scrisoare către rectorul Universității București în care îl notifică asupra faptului că renunță la titlul de doctor în drept acordat în 2003.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ
Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului maximizarea politicilor de sprijinire a produselor tradiționale românești

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului să nu tergiverseze aplicarea normei europene privind transparența salarială
Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului să nu tergiverseze aplicarea normei europene privind transparența salarială

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”