Ordonanță de urgență

Guvernul majorează salariile profesorilor cu până la 28%, gradual și în funcție de venituri



Tăriceanu: "Aceasta este cea mai potrivită soluție pe care bugetul o poate suporta”. Foto: CAPP
Tăriceanu: "Aceasta este cea mai potrivită soluție pe care bugetul o poate suporta”. Foto: CAPP

Guvernul a decis, ieri, prin ordonanță de urgență, ca salariile profesorilor să fie majorate gradual cu până la 28%, de cele mai mari creșteri în procente urmând să beneficieze în principal cadrele didactice cu venituri reduse, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Majorarea salarială va fi efectuată în două etape, respectiv de la 1 martie și 1 septembrie 2009.
„Creșterile salariale ale profesorilor în 2009 vor fi efectuate gradual, în funcție de venituri. Astfel, cadrele didactice care au cele mai mici venituri vor primi cea mai mare majorare în procente, respectiv cei care au salariile mai mari vor primi o majorare în procente mai redusă. Pentru treptele cele mai de jos de salarizare în sistemul didactic, fie că este vorba de preuniversitar sau universitar, sunt procentele cele mai mari”, a explicat șeful Guvernului.
El a precizat că media creșterilor salariale de 10% prevăzută în proiectul de buget pe 2009 înaintat Parlamentului nu va fi depășită, astfel încât echilibrele macroeconomice să fie menținute.
„Aceasta este cea mai potrivită soluție pe care bugetul o poate suporta, nu am luat o decizie care să afecteze negativ economia. Decizia noastră se vrea și o invitație la dialog pentru sindicatele din învățământ. Fac apel la sindicate să sprijine această ordonanță, pentru că este singura soluție care împacă atât așteptările profesorilor, cât și constrângerile economice. Discuțiile ar trebui să se concentreze acum pentru acordul privind legea salarizării unitare pentru întreg sistemul bugetar”, a afirmat Tăriceanu.
El a precizat că sistemul de majorare diferențiată a salariilor va fi aplicat și în alte sectoare bugetare, precum sănătatea și justiția.
Executivul a decis, la 28 octombrie, prin ordonanță de urgență, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.
Ordonanța a fost respinsă, ieri, de Senat, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.
Sindicaliștii afiliați la federațiile Alma Mater, FLSI, „Spiru Haret” și FEN s-au aflat, ieri, în grevă de avertisment, pentru a protesta față de decizia Guvernului de a suspenda aplicarea legii privind majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?

Deputata AUR Veronica Grosu îl acuză pe premierul Bolojan că pentru o economie de 0,02% din PIB la buget a bulversat întreg sistemul de învățământ