Guvernul limitează creditele persoanelor cu handicap, după ce acestea au cumpărat iahturi și șalupe



În baza Legii 448/2006 au fost achiziționate autoturisme de lux, șalupe sau iahturi. Foto: CORBIS
În baza Legii 448/2006 au fost achiziționate autoturisme de lux, șalupe sau iahturi. Foto: CORBIS

Creditele care pot fi contractate de persoanele cu handicap, cu o dobândă suportată de stat, pentru cumpărarea unui autoturism sau adaptarea locuinței au fost limitate până la 10.000 de euro, după ce s-a constatat că în baza acestui drept au fost achiziționate autoturisme de lux, șalupe sau iahturi.
Limitarea valorii creditului acordat acestei categorii de persoane a fost decisă de Guvern în ședința de marți, printr-o ordonanță de urgență care modifică Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Executivul a introdus și condiția ca împrumutul astfel contractat să fie returnat într-un interval de maximum cinci ani.
Legislația permite persoanelor adulte cu handicap grav și accentuat să contracteze un credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achiziționarea unui singur mijloc de transport și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului. Ordonanța de marți a Guvernului înlocuiește sintagma „achiziționarea unui singur mijloc de transport” cu „achiziționarea unui singur autoturism”, pentru a clarifica sensul actului normativ.
„În mod evident, scopul acordării acestor facilități este acela de a asigura unui număr cât mai mare de persoane cu handicap grav și accentuat posibilitatea de a-și achiziționa un autoturism adaptat nevoilor speciale ale acestora sau, după caz, posibilitatea de a-și modifica locuința conform nevoilor individuale de acces. În urma aplicării acestor prevederi legale, s-a constatat de Ministerul Economiei și Finanțelor faptul că se acordă credite de către orice instituție financiară, la orice nivel de dobândă, pentru orice tip de mijloc de transport, indiferent de valoarea acestora și pentru orice perioadă de creditare, fapt care conduce la dobânzi ce depășesc prețul mijlocului de transport”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.
Imprecizia prevederilor a creat posibilitatea achiziționării a oricărui tip de mijloc de transport, altele decât autoturisme, incluzând șalupe și iahturi.
„În urma analizei a rezultat faptul că, în perioada mai-decembrie 2007, au fost încheiate 533 contracte de subvenționare a dobânzii, iar în condițiile în care nu a existat nici o restricție privind valoarea autoturismului și nici o limită a dobânzii subvenționate s-a constatat că au fost achiziționate autoturisme de lux, iar perioada de rambursare a creditelor variază între 36 luni și 296 luni, în unele cazuri dobânda depășind nivelul creditului acordat”, se mai arată în nota de fundamentare.