Guvernul Japoniei alocă 1,8 milioane de dolari pentru românii cu handicap



Guvernul Japoniei va aloca, în următorii trei ani, 1,8 milioane de dolari pentru o protecție mai eficientă a persoanelor cu dizabilități din România, prin îmbunătățirea sistemului de evaluare și o mai bună informare cu privire la aceste persoane.
Grantul japonez PHRD de asistență tehnică și dezvoltare în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap, în valoare de 1,8 milioane dolari, oferit de Guvernul Japoniei, a fost lansat joi.
Proiectul finanțat din grant are ca obiectiv realizarea unei protecții mai eficiente a persoanelor cu dizabilități, prin îmbunătățirea sistemului de evaluare și o mai bună informare cu privire la aceste persoane, în scopul elaborării de politici publice, potrivit Ministerului Muncii.
La 31 martie 2012, numărul total de persoane cu handicap era de 687.596. Dintre acestea, 97,5 la sută (670.402 persoane) se află în îngrijirea familiilor și/sau trăiesc independent (neinstituționalizate), iar 2,5 la sută (17.194 persoane) se află în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituționalizate), coordonate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS), prin Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap.
Proiectul implică realizarea unor proiecte pilot în trei-patru regiuni, utilizând criteriile și instrumentele de evaluare și planul de personal revizuite, precum și organizarea de ateliere de lucru și instruirea în țarăm pentru pregătirea și implementarea proiectelor pilot.
Cea mai mare finanțare de care România beneficiază din partea Japoniei
„Noul sistem va permite creșterea calității serviciilor de reabilitare, va facilita accesul la sistem prin reducerea costurilor de aplicare și introducerea unui singur punct de intrare în sistem, va fi mai echitabil și mai corect”, a explicat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, precizând că aceasta este cea mai mare finanțare de care România beneficiază din partea Japoniei.
Ambasadorul Japoniei la Bucureșți, Natsuo Amemiya, a declarat că acest proiect, pe care Guvernul Japoniei îl finanțează, a fost selectat din multe alte inițiative la nivel mondial, fiind considerat important pentru societatea românească.
Proiectul cuprinde cinci părți. Prima vizează întărirea capacității pentru elaborarea și implementarea criteriilor armonizate de evaluare a handicapului și a structurii instituționale unificate, MMFPS urmând să fie sprijinit pentru evaluarea sistemului actual al pensiilor de invaliditate și al indemnizațiilor de handicap, elaborarea de propuneri pentru criterii armonizate de evaluare (medicale și funcționale), a unei descrieri a proceselor necesare implementării criteriilor și a liniilor directoare aferente, elaborarea unei propuneri pentru o structura instituțională unificată, realizarea instruirii în țară a personalului și îmbunătățirea Registrului Electronic Național al Persoanele cu Handicap.
În a doua parte va începe pilotarea în trei-patru regiuni a noului model de servicii, care utilizează criterii armonizate de evaluare/cadru instituțional unificat, iar în partea a treia vor demara monitorizarea și evaluarea proiectelor pilot, precum și implementarea noului model de servicii privind furnizarea de servicii pe baza structurii instituționale unificate și a criteriilor armonizate de evaluare medicală.
Ultimele două etape ale proiectului vizează campanii de informare publică și administrarea și managementul proiectului.
Reformele începute în domeniul asistenței sociale ajută România să treacă prin criză
Directorul Biroului Băncii Mondiale din România, Francois Rantrua, a declarat, la evenimentul de lansare a grantului, că reformele începute în domeniul asistenței sociale ajută România să treacă prin criză, dar ele trebuie continuate.
Rantrua a arătat că în România sunt aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de handicap și 700.000 primesc un ajutor pentru dizabilitate, precizând că în lume sunt în jur de un miliard de oameni cu dizabilități.
MMFPS are ca priorități, în domeniul protecției persoanelor cu handicap, realizarea cadrului național legislativ bazat pe modelul social promovat la nivel european/internațional, astfel ca persoanele cu dizabilități să nu fie excluse, marginalizate ori discriminate. Acest lucru ar trebui realizat prin elaborarea unei noi strategii naționale în domeniu, pentru eliminarea barierelor pentru persoanele cu dizabilități, în perioada 2013 – 2020 și prin modificarea Legii nr. 448/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap.
O altă prioritate se referă la centrarea pe nevoia persoanei cu dizabilități, prin: reorganizarea sistemului de evaluare și de servicii sociale specifice și elaborarea criteriilor de evaluare complexă, în baza definiției și viziunii Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități – în prezent, criteriile sunt exclusiv medicale (evidențiază ceea ce nu poate face persoana – protecție pasivă).