Noul Guvern își propune asigurarea stabilității economice, protejarea locurilor de muncă, meținerea cotei unice de impozitare la 16%, elaborarea bugetului de stat în sistem multianual, continuarea reformei Justiției, descentralizare, reformă în Educație și Sănătate, relansarea turismului. Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012 are 29 de capitole și se bazează pe zece principii, printre care cel al integrității actului de guvernare, al transparenței, al responsabilității în fața Parlamentului, al atribuirii competențelor în baza legii, precum și cel al egalității și nediscriminării.
Documentul prezintă, la Capitolul 1, contextul economic și financiar intern și internațional, referindu-se la criza economică și la efectele acesteia, printre care enumeră reducerea lichidităților în sectorul financiar-bancar, înăsprirea condițiilor de accesare a creditelor pentru populație, agenți economici precum și pentru sectorul public, creșterea numărului de persoane aflate în imposibilitatea de a-și rambursa ratele și dobânda la creditele bancare, scăderea producției interne, scăderea ritmului de creștere a veniturilor publice, cauzată de diminuarea în general a activităților din economie (industria auto, siderurgie, neferoase, construcții, mobilă, textile, etc.), scăderea puterii de cumpărare și a calității vieții, încetinirea ritmului de creștere a produsului intern brut.
Capitolul 2 conține măsuri pentru reducerea impactului crizei economice și financiare asupra economiei și grupurilor vulnerabile, Capitolul 3 se referă la angajamentul pentru buna guvernare a României, iar Capitolul 4 la principiile de guvernare.
Celelate capitole sunt: Educație, Sănătate, Piața muncii, Asigurări sociale, Familia, protecția copilului și egalitatea de șanse, Tineret și sport, Competitivitatea, mediul de afaceri și IMM-urile, Cercetarea științifică, dezvoltarea și inovarea, Infrastructura de transport, Societatea informațională, Agricultură și dezvoltare rurală; proprietate și cadastru, Politica de dezvoltare regională, Turism, Energia, Protecția mediului înconjurător,
Politica fiscal-bugetară, Protecția consumatorului, Reforma administrației publice, Justiție și politici anticorupție, Ordine publică și siguranța cetățeanului, Politica externă, Integrare europeană, Cultură și culte, Românii de pretutindeni, Securitatea națională.
Programul de guvernare are și o anexă care conține proiecția indicatorilor macroeconomici pentru perioada 2009-2012.
Obiectivele fundamentale pe care și le asumă și promovează Guvernul sunt: asigurarea unui climat economic de stabilitate, în contextul crizei economice globale; protejarea locurilor de muncă, prioritate a perioadei următoare, precum și crearea de noi locuri de muncă, inclusiv în mediul rural; protejarea și creșterea graduală a puterii de cumpărare a populației; asigurarea unui sistem fiscal echitabil prin menținerea cotei unice de impozitare existente de 16% și acordarea de compensații și deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici precum și reducerea numărului de taxe și impozite; adoptarea unui regim riguros de cheltuire a banului public și trecerea la elaborarea bugetului de stat în sistem multianual; asigurarea resurselor financiare necesare susținerii sistemului pensiilor de stat, inclusiv prin cuprinderea în această categorie a pensiilor din agricultură, avându-se în vedere principiile contributivității și solidarității; continuarea procesului de reformă în domeniul justiției în vederea garantării independenței acesteia, neimplicării politicului în actul de justiție și asigurării accesului egal al tuturor cetățenilor la justiție; descentralizarea, inclusiv financiară, a administrației publice prin delimitarea clară a competențelor, pe principii europene, în scopul creșterii autonomiei administrative cu respectarea principiului subsidiarității; asigurarea unui cadru normativ și instituțional stabil în scopul stimulării activității IMM-urilor și asigurării unui mediu de afaceri predictibil.
Alte obiective se referă la sprijinirea, prin măsuri concrete, a agriculturii, inclusiv prin acordarea de subvenții și reabilitarea sistemului național de irigații, realizarea unui ritm înalt de absorbție a fondurilor europene și asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanțarea proiectelor realizate cu acestea, realizarea Programului Național pentru construirea de locuințe sociale și pentru tineri; dinamizarea și simplificarea administrației publice prin reformarea structurilor administrative și reducerea birocrației; dezvoltarea într-un ritm foarte rapid a sistemului de infrastructură din România, îndeosebi a celei rutiere și feroviare, inclusiv pentru orașele mici și mediul rural; asigurarea securității energetice a României și a cetățenilor săi, inclusiv prin promovarea tehnologiilor ecologice alternative; reforma în domeniul educației, având la bază ridicarea nivelului de performanță a sistemului educațional și asigurarea unor venituri decente pentru cei care își desfășoară activitatea în cadrul acestui sistem, în conformitate cu prevederile Pactului pentru Educație; reforma în domeniul sanitar, având la bază necesitatea asigurării calității serviciilor pentru toți beneficiarii sistemului de asigurări de sănătate din România.
De asemenea, viitorul Executiv își propune creșterea alocațiilor de stat pentru copii; dezvoltarea durabilă și reducerea decalajelor între dezvoltarea marilor și micilor orașe precum și între zonele rurale și cele urbane dezvoltate; asigurarea condițiilor necesare în domeniul cercetării științifice și tehnice în vederea afirmării activității de creație și inovare, dezvoltării unor tehnologii autohtone avansate, creșterii competitivității produselor românești; relansarea turismului și a sportului ca domenii de importanță națională; adoptarea legii privind sistemul unitar de salarizare a persoanelor plătite de la bugetul statului; creșterea eficienței activității parlamentare și consolidarea credibilității acestei instituții fundamentale a democrației; continuarea reformei sistemului electoral; consolidarea rolului și statutului României în UE ca stat activ și implicat, capabil să își promoveze interesele în strânsă cooperare cu partenerii săi europeni, ca al șaptelea stat în UE, ca număr al populației.
Principiile de guvernare sunt: principiul atribuirii competențelor exclusiv în baza celor atribuite prin Constituție și legile în vigoare; principiul egalității, nediscriminării și garantării drepturilor fundamentale; principiul respectării dreptului fiecărui individ la muncă decentă; principiul eficienței în normarea intervenției statului la nevoile reale pentru minimizarea costurilor și reducerea risipei; principiul subsidiarității pentru limitarea sferei decizionale a Guvernului la domeniile și problematicile care nu pot fi rezolvate mai eficient la nivel local; principiul proporționalității prin limitarea conținutului și formei acțiunilor guvernamentale la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor; principiul contribuției și al solidarității în promovarea progresului social; principiul transparenței față de cetățeni și față de celelalte instituții ale statului, ale Uniunii Europene și față de societatea civilă; principiul integrității actului de guvernare; principiul responsabilității Guvernului României în fața Parlamentului României și a celorlalte instituții abilitate ale statului, precum și în raport cu instituțiile europene, conform tratatelor și angajamentelor României față de UE.