Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marți, 8 martie, la ora 10.00, iar parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00.
„S-a stabilit foaia de parcurs a angajării acestei răspunderi. S-a stabilit termen ca domnul prim-ministru să se prezinte în Parlament pe 8 martie, la ora 10.00. Până atunci, până vineri, la ora 20.00, se vor depune de către cei interesați amendamente”, a anunțat vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru, după ședința Birourilor Permanente reunite.
El a mai spus că, dacă se va depune moțiune de cenzură, documentul fiind în pregătire, probabil va fi stabilită o nouă foaie de parcurs pentru citirea moțiunii, pentru dezbaterea acesteia și pentru vot.
„Discuții deosebite nu au fost cu privire la foaia de parcurs. (…) Până vineri se vor depune amendamentele, probabil că sâmbătă și duminică Guvernul ar trebui să se aplece asupra amendamentelor – eu m-aș bucura s-o facă, dar probabil că nu o s-o facă, iar marți, ora 10.00, domnul prim-ministru va fi prezent pentru a-și angaja răspunderea”, a mai spus Chelaru.
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că proiectul de modificare a Codului Muncii, care a fost aprobat în cursul dimineții de Guvern, a fost deja trimis Parlamentului, în vederea angajării răspunderii.
Premierul Boc a precizat că nu are emoții în privința unei moțiuni de cenzură care ar putea fi depusă de opoziție la asumarea răspunderii pe Codul Muncii.
Guvernul a aprobat, ieri, proiectul de modificare a Codului Muncii.
Încheierea de contracte colective de muncă pentru 2012, interzisă
Guvernul și-a menținut decizia de a interzice încheierea contractelor colective de muncă și a actelor adiționale cu termene care să depășească data de 31 decembrie 2011, hotărând totodată că actualele contracte își produc efectele doar până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate.
Prevederea a fost inclusă în proiectul de modificare a Codului Muncii, aprobat în ședința de luni a Guvernului în vederea angajării răspunderii.
„De la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi negociate, la orice nivel, contracte colective de muncă și actele adiționale pentru termene ce nu depășesc data de 31 decembrie 2011. Contractele colective de muncă în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi își produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate”, este stabilit în document.