Guvernul va aviza, miercuri, ordonanța de urgență prin care va stabili că toate veniturile de până la 65.000 euro/an ale persoanelor fizice autorizate sunt scutite de TVA, măsură care va avea efect atât asupra mass-media, cât și asupra artiștilor, a declarat premierul Victor Ponta.
„Am văzut proiectul de ordonanță și miercuri vom stabili acest plafon”, a spus Ponta, la Prima TV.
Premierul Victor Ponta a anunțat anterior că a primit „acordul de principiu” al Finanțelor pentru a anula obligativitatea plății retroactive a TVA pe drepturile de autor și că datele relevă că statul „nu pierde mare lucru” din anularea acestei plăți, impusă de fosta conducere ANAF pentru intimidarea presei.
Anul trecut, mai mulți jurnaliști și artiști au dat statul în judecată, într-un proces colectiv împotriva deciziei Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a declanșa procedurile de inspecție fiscală pentru a percepe, retroactiv, TVA pe veniturile încasate. Din partea autorităților, în proces sunt implicate Guvernul, Ministerul Finanțelor și ANAF.