Coplata în sistemul de sănătate va fi introdusă prin intermediul unui „tichet moderator”, care va avea o limită anuală de 600 lei/pacient, de la acest sistem urmând să fie scutite aproximativ 8 milioane de persoane, respectiv pensionari, elevi sau studenți, a decis Guvernul printr-un proiect de lege
Ministrul Sănătății, Attila Cseke, a precizat că proiectul de lege, adoptat în ședința de miercuri a Guvernului, va fi transmis Parlamentului, pentru ca sistemul să poată intra în vigoare în anul 2011.
Fiecare pacient va primi un „tichet moderator de sănătate” la plata unui serviciu la medicul de familie sau la spital, cu excepția serviciilor de urgență. Suma maximă de plată va fi de 600 lei anual pentru un pacient, prag peste care nu se va mai percepe coplata.
De la sistemul de coplată vor fi exceptați pensionari cu pensii mai mici de 700 lei, copiii în vârstă de până la 18 ani, elevii și studenții cu vârsta între 18 și 26 de ani fără venituri, precum și bolnavii din programele naționale de sănătate, fără venituri din muncă.
În total, de la sistemul de coplată vor fi exceptate 8.006.507 persoane, iar ministerul de resort estimează că prin coplată se vor adăuga 378 milioane lei anul sistemului de sănătate.
În termen de 60 zile de la adoptarea legii de către Parlament, Guvernul va trebui să adopte normele metodologice de aplicare.
Potrivit lui Attila Cseke, prin aceste norme se vor stabili categoriile de servicii și tarifele de coplată, iar în prezent ministerul de resort preconizează, de exemplu, plata a 5 lei pentru un consult la medicul de familie și a 10 lei pentru un consult la spital.
Introducerea sistemului de coplată constituie unul din angajamentele Guvernului în acordul de împrumut convenit cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială.