Guvernul interzice instituțiilor publice să mai acorde angajaților tichete cadou



Guvernul a interzis instituțiilor publice să mai acorde angajaților tichete cadou, un bonus valoric de care salariații au beneficiat până în prezent la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paști și de Crăciun, ca o recompensă sau motivare suplimentară salariului.
„Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la articolul 1 nu vor acorda tichete cadou personalului din cadrul acestora”, se arată într-o ordonanță aprobată recent de Guvern pentru diminuarea cheltuielilor din sectorul public.
Articolul respectiv prevede că ordonanța de urgență se aplică autorităților și instituțiilor publice a căror finanțare se asigură integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii și subvenții acordate de la aceste bugete sau integral din venituri proprii.
Contactat de MEDIAFAX, președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a precizat că toți profesorii din București au beneficiat până în prezent de tichete cadou, iar la nivel național 30-40% din instituțiile de învățământ acordă astfel de tichete.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a amenințat, în luna martie, cu ample acțiuni de protest dacă Guvernul va suspenda acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă pentru salariații din instituțiile publice.
Consilierul personal al ministrului Educației, Mihaela Suciu, anunța anul trecut că din 2008 ar urma să beneficieze de tichetele cadou un număr de 10.875 angajați ai Ministerului Educației, inspectoratelor școlare, palatelor copiilor, cluburilor sportive de elevi, caselor corpului didactic, Bibliotecii Centrale Universitare.
Tichetele cadou urmau să fie acordate de patru ori pe an la evenimente importante, precum Sărbătorile de Paști și de Crăciun, Ziua Copilului, aniversări și onomastici.
Valoarea unui tichet cadou este de 10 lei sau multiplu de 10, dar nu mai mult de 50 lei.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a anunțat la începutul anului că va propune Guvernului mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor din sectorul public, precum reducerea stimulentelor salariale.