Guvernul va interzice instituțiilor publice, regiilor autonome și companiilor naționale să mai contracteze servicii de consultanță și asistență juridică dacă dispun deja de personal propriu de specialitate și va obliga conducerea acestora să diminueze cu 30% cheltuielile de personal și deplasări.
Excepții de la interdicția de achiziționare a serviciilor juridice nu vor fi posibile decât cu acordul Guvernului sau al consiliilor locale și județene, conform unui proiect de ordonanță de urgență.
Documentul interzice autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiilor autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică să achiziționeze servicii juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare.
„În situații temeinic justificate”, în care activitățile juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare nu pot fi asigurate de către personal de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură numai cu aprobarea Guvernului, pentru autorități centrale, regii autonome și companiile naționale, respectiv a Consiliilor locale sau județene, pentru autoritățile și regiile locale, este unica excepție acceptată de Executiv.
Proiectul mai obligă conducătorii instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, să diminueze cu 30% cheltuielile de protocol și costurile cu deplasările în străinătate, în semestrul II al acestui an față de cheltuielile aferente perioadei similare de anul trecut, fiind însă exceptate cheltuielile de protocol și cu deplasările pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, pentru participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, precum și cheltuielile cu deplasările în străinătate ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară misiuni în cadrul forțelor de menținere a păcii.
Miniștrii, miniștrii delegați, secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcții asimilate acestora, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali, precum și înalții funcționari publici, pe perioada deplasărilor în străinătate, pot fi însoțiți de cel mult două persoane.
În cazul deplasărilor în străinătate, delegațiile ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituțiilor publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor, instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice locale, pot fi alcătuite tot din maximum două persoane.
Sunt exceptate de la această limitare deplasările la instituțiile Uniunii Europene și ale NATO, deplasările personalului forțelor armate la misiuni, exerciții, antrenamente, ceremoniale și activități conexe
organizate în afara teritoriului statului român, deplasările la reuniunile de cooperare transfrontalieră, deplasările polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară misiuni în cadrul forțelor de menținere a păcii, precum și deplasările din cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
În cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, majorarea numărului de persoane din delegație poate fi aprobată de către prim-ministrul sau vicepremier pentru miniștrii,
miniștrii delegați, secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcții asimilate acestora din cadrul instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice centrale, înalții funcționari publici, precum și pentru delegațiile alcătuite din experți din cadrul ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituțiilor publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor, respectiv de către Consiliile locale sau Consiliile județene pentru primari, viceprimari, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali, precum și pentru delegațiile alcătuite din experți din cadrul instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice locale.
Același document mai interzice instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, să efectueze cheltuieli pentru achiziționarea și/sau elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate și a altor studii aferente obiectivelor de investiții, dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite și înregistrate în contabilitate studii având același obiect (caz în care studiile existente vor fi actualizate) sau dacă obiectivul de investiții publice nu va putea fi inclus în programul de investiții publice în anul bugetar următor. Și în acest caz sunt exceptate studiile întocmite în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile.
Din fonduri publice pot fi achiziționate tipărituri și alte bunuri pentru acțiunile de reprezentare și protocol, precum și pentru zile festive și onomastice numai pentru cele organizate la nivelul președintelui României, președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților, primului-ministru, președintelui Curții Constituționale, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Curții de Conturi, miniștrilor și celorlalți conducători ai instituțiilor și autorităților publice centrale și locale cu rol de ordonator principal de credite.
În schimb, companiile naționale și regiile autonome care au înregistrat pierderi în anul precedent nu pot achiziționa tipărituri și alte bunuri pentru zile festive și onomasticem, exceptate fiind acțiunile de
reprezentare și protocol aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Toate aceste măsuri sunt incluse într-un plan de reducere a cheltuielilor publice, prin care Guvernul mizează pentru acest an pe economii la bugetul general consolidat de 1,86 miliarde lei.