Guvernul înăsprește condiții de utilizare a armelor de foc neletale pentru a opri conflicte stradale



Guvernul a înăsprit condițiile de deținere și folosire a armelor de foc neletale, hotărând ca pentru utilizarea nelegală a acestora să fie aplicată o pedeapsă cu închisoare de la șase luni la trei ani, a declarat, miercuri, ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David.
Noile pedepse au fost introduse printr-o ordonanță de urgență de modificare a Legii privind regimul armelor și munițiilor.
„Am considerat necesar înăsprirea condițiilor de deținere, procurare, port și utilizare a armelor de foc neletale văzând numărul îngrijorător de mare al incidentelor stradale în care aceste arme de foc neletale sunt folosite în mod nepotrivit și, începând de la momentul aprobării acestei ordonanțe, și nelegale. Armele de foc neletale sunt utilizate doar pentru evenimente excepționale care țin de autoapărare, de protecția propriei persoane și nicidecum nu pot să fie folosite ca instrument de intimidare sau în reglările de conturi pe care anumite grupări înțeleg să le tranșeze în țară”, a spus David.
El a arătat că portul nelegal și utilizarea armelor de foc neletale va fi considerat o sancțiune incriminată în lege ca infracțiune și pedepsit cu închisoare de la trei luni la un an, în ceea ce privește deținerea și portul, și de la șase luni la trei ani, în ceea ce privește uzul acestor arme.
„Cred că în același timp este necesară o prezență mai vizibilă și mai fermă a poliției care să descurajeze aceste conflicte, incidente neplăcute care au loc în anumite orașe unde grupările interlope înțeleg să-și rezolve conflictele în stradă”, a adăugat ministrul Internelor.
El a arătat că a transmis tuturor șefilor inspectoratelor județene de poliție și polițiilor locale că nu va mai tolera și accepta niciun caz de violență stradală generată de aceste grupări interlope, sub sancțiuni severe și drastice.