Guvernul impune o taxă specială pe exploatarea resurselor naturale până la actualizarea redevenței



Guvernul va impune firmelor cu activități de extracție/exploatare și comercializare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, o taxă specială de 0.5% aplicată la veniturile luate în calcul la stabilirea cifrei de afaceri, taxă valabilă pentru intervalul februarie 2013-decembrie 2014.
Taxa va fi impusă în condițiile în care sistemul de redevențe și tarife urmează să fie revizuit abia începând cu perioada 2014-2015, iar Guvernul caută soluții pentru păstrarea deficitului bugetar în limitele convenite cu FMI, relevă un proiect de ordonanță de urgență.
Conform documentului, activitățile care intră sub incidența acestei taxe sunt exploatarea forestieră, extracția cărbunelui superior, extracția cărbunelui inferior, extracția petrolului brut, extracția minereurilor feroase, extracția minereurilor de uraniu și toriu, extracția altor minereuri metalifere neferoase și alte activități extractive. Sub incidența acestei taxe intră și operatorii economici care au licențe de exploatare a resurselor menționate, dar a căror activitate principală nu corespunde acestor coduri CAEN.
Taxa specială reprezintă cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil și venit la bugetul de stat.