Reevaluare

Guvernul ia în calcul majorarea indemnizațiilor pentru demnitari

Guvernul va analiza oportunitatea majorării indemnizației demnitarilor, considerând că astfel vor fi eliminate diferențe salariale dintre aceștia și unii funcționari publici care beneficiază de sporuri salariale, dar o decizie va fi luată la nivel politic, au declarat surse oficiale.
„Demnitarii nu primesc decât o indemnizație fixă, fără nici un spor, la care, într-adevăr, se aplică majorările salariale prevăzute pentru funcționarii publici. Dar funcționarii publici, pe lângă majorarea procentuală a salariului, beneficiază de venituri suplimentare și prin aplicarea coeficienților stabiliți pentru diferitele sporuri, precum cele de vechime și de confidențialitate, la o bază salarială mai mare. Aceasta face ca veniturile unor funcționari publici să fie mai mari decât cele ale demnitarilor”, au afirmat sursele citate.
Un alt motiv prin care va fi argumentată o astfel de măsură, în cazul în care va fi adoptată, este creșterea „motivației bănești” a demnitarilor față de tentațiile corupției.
Noul cuantum al indemnizațiilor va fi stabilit în funcție de nivelul salarial din România, și nu de remunerația oficialilor din statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, există posibilitatea ca de majorarea indemnizațiilor să beneficieze doar demnitarii cu responsabilități în domeniul integrării europene și care vor participa la luarea deciziilor privind interesele tuturor țărilor UE, dar decizia va fi adoptată la nivel politic, cel mai probabil în această lună, au precizat sursele citate.
Reevaluarea indemnizațiilor pentru demnitari este propusă și într-un document guvernamental elaborat recent și obținut de agenția MEDIAFAX.
„Pentru funcțiile de demnitate publică pentru care indemnizația lunară reprezintă unica formă de remunerare a activității desfășurate, ținând seama de noile obligații generate de integrarea europeană, considerăm că ar fi oportună stabilirea unei noi ierarhii a indemnizațiilor pentru această categorie de personal”, se arată în document.
Miniștrii, premierul și președintele sunt demnitarii cu cele mai mari indemnizații, veniturile acestora fiind cuprinse în ultimul an între circa 46.000 lei și 60.000 lei, însă unii dintre membrii Guvernului au fost remunerați pentru participarea în diferite comisii de privatizare, în cuantum individual de până la 112.000 lei.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, luni seara, că prezența unor demnitari în diferite consilii de administrație este legală și a arătat că i s-ar părea ciudat ca de la „oameni de valoare” din sectorul privat care ajung în zona bugetară să se ceară performanță, dar cu salarii mici.
„Toată lumea pleacă de la premisa că salariile la nivelul bugetarilor nu trebuie să fie exagerate. Dar un om de valoare care vine din zona privată și ajunge în zona bugetară poate să accepte un salariu care reprezintă o treime sau o pătrime din ceea ce câștigă în zona privată numai ca să fie salariat la stat? (…) Este corect să cerem acestor funcționari care au responsabilități, care muncesc totuși, care au dat dovadă de performanță, să lucreze pe niște salarii care sunt de 20, 30 la sută față de un salariu din domeniul privat ? Putem să-i cerem performanță, responsabilitate, în condițiile în care sunt prost plătiți ? Eu spun că mi se pare totuși ciudat să susținem acest punct de vedere”, a spus Tăriceanu, într-o emisiune televizată.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu