Guvernul ia în calcul creșterea plafonului de subvenții pentru încălzirea populației în perioada de iarnă 2012-2013, potrivit ministrului delegat pentru Administrație, Radu Stroe.
Întrebat dacă este luată în calcul creșterea plafonului de subvenții pentru încălzirea populației în perioada următoare, ministrul a răspuns afirmativ.
„Da, noi am făcut chiar niște fișe unde am evidențiat cât este prețul, care este diferența și rezultă ideea că ar trebui să dăm 6.000 lei la prețul real, în realitate avem 3.800, deci cum vom compensa noi până la 6.000, dar cum se va face efectiv încă nu s-a discutat”, a spus Stroe.
El a precizat că această problemă este una punctuală care este prevăzută în programul de măsuri și, probabil, va fi discutată cu MInisterul Economiei, „în raport de fiecare zonă și tip de combustibil”.