Guvernul a decis să extindă cu șase luni termenul de privatizare a Poștei, dar și să inițieze un proces de restructurare a companiei și „reașezare” a datoriilor în condițiile în care până marți, la expirarea termenului, niciun investitor nu a cumpărat caietul de sarcini.
Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Guvernului, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„În perioada aceasta de șase luni, compania va fi restructurată inclusiv din punct de vedere al numărului de personal, iar datoriile vor fi reașezate, prin transformare în acțiuni sau reeșalonare, după care va fi inițiat efectiv procesul de privatizare”, au arătat sursele.
Potrivit acestora, ministrul Comunicațiilor a primit mandat ca în termen de o săptămână să redacteze un act normativ care să reglementeze situația companiei.
Informația privind extinderea termenului de privatizare la Poșta Română a fost confirmată de către ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de guvern, acesta refuzând însă să răspundă întrebărilor legate de restructurarea companiei și a datoriilor.
Ministrul a precizat doar că termenul de privatizare va fi extins cu 180 zile, fără alte detalii.
Niciun potențial investitor nu a cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Companiei Naționale Poșta Română, până marți, la expirarea termenului, un motiv fiind situația financiară a companiei, iar altul noua datorie stabilită de ANAF, a declarat, marți, directorul general al companiei, Ion Smeeianu, într-o conferință.
Potențialii investitori interesați să participe la privatizarea Poștei au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante, după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).
„ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 milioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informațională”, au declarat agenției MEDIAFAX, săptămâna trecută, surse din companie.
În total, compania are în prezent obligații fiscale ce depășesc 240 milioane de lei.
Smeeianu a afirmat că situația financiară negativă a Poștei și datoria calculată de ANAF, de 107 milioane de lei, au avut ca efect apariția unei reticențe din partea potențialilor investitori.
În plus, investitorii au evitat să cumpere caietul de sarcini din cauza pierderilor provocate Poștei de respectarea prevederilor legate de serviciul universal în domeniul poștal.
Anul trecut, Poșta Româna a consemnat pierderi de 53 milioane de lei, comparativ cu 181 milioane de lei în 2011, la venituri de 1,255 miliarde de lei.
Datele prezentate de Smeeianu arată că, în perioada mai 2012-mai 2013, numărul salariaților disponibilizați prin pensionare și sancțiuni a fost de 2.340.
„În prezent, Poșta are 32.000 de salariați care își desfășoară activitatea în aproximativ 5.600 de unități poștale. În mai 2012, când am preluat conducerea companiei, Poșta avea peste 34.000 de salariați. Pentru acest an, conform unor calcule estimative, ar trebui să fie disponibilizați 4.458 de salariati, cu o variație de plus/minus 5%, în funcție de ultimele verificări și discutii cu sindicatele. Cei care vor fi disponibilizați vor primi, în funcție de vechime, între 3 și 30 de salarii”, a spus directorul general al Poștei.
Acționarii Companiei Naționale Poșta Română sunt Ministerul pentru Societatea Informațională – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.
Poșta este cel mai mare operator de profil și are o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale.
În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.
Compania avea la sfârșitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariați scăzuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.
Bugetul Poștei Române pentru acest an prevede venituri totale de 1,26 miliarde de lei și profit zero.
În prezent, Poșta are circa 32.000 de angajați. Compania nu a prezentat datele financiare pentru 2012.