Guvernul nu va mai acorda subvenții pentru construirea de locuințe prin credit ipotecar, argumentând că prețul materialelor a scăzut pe fondul crizei dar și că veniturile bugetului sunt insuficiente, astfel că de acest sprijin vor beneficia doar cei care au depus deja cereri.
Propunerea este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență, elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT).
Subvenția pentru construirea unei locuințe prin credit ipotecar este în cuantum de 30% din costurile de construcție a acesteia, dar nu mai mult decât valoarea echivalentă în lei a 15.000 de euro și nu mai mult decât valoarea creditului ipotecar contractat.
Programul prin care se acordă ajutorul este derulat prin autoritățile administrației publice locale, subvenția fiind acordată de Ministerului Dezvoltării.
În nota de fundamentare a proiectului se precizează că din cauza constrângerilor bugetare, din februarie 2010 și până în prezent nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, iar Ministerul Dezvoltării nu a decontat sumele necesare pentru plata subvențiilor solicitate de consiliilor locale.
„Criza economică a condus la scăderea prețurilor materialelor de construcții și implicit a locuințelor nou construite. În această situație raportul între costul de construcție și veniturile potențialilor beneficiari nu mai impune intervenția directă a statului, mai ales în condițiile în care veniturile la bugetul de stat sunt insuficiente”, arată autorii proiectului.
Subvențiile de la bugetul de stat vor fi acordate în continuare pentru cererile depuse de beneficiari și înregistrate la consiliile locale înainte de data intrării în vigoare a ordonanței, care urmează să fie aprobată de Guvern.