Guvernul elimină impozitul minim din octombrie; în 2011 sunt țintite domeniile evazioniste



Guvernul a decis să elimine impozitul minim, de la 1 octombrie, urmând ca firmele să plătească impozit pe profit până la finele anului, iar începând cu 2011 să fie țintite doar domeniile cu evaziune fiscală.
Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Guvernul a decis eliminarea impozitului minim, începând cu 1 octombrie.
„Firmele vor plăti de la 1 octombrie și până 31 decembrie 2010 impozit pe profit, iar de la 1 ianuarie 2011 impozitul va fi țintit spre domenii de evaziune fiscală”, a precizat ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu.
El a arătat că a fost mandatat de Guvern ca în termen de o lună să definitiveze sistemul impozitului forfetar, pentru anul viitor.
„Ultima dată pentru plata impozitul minim va fi 25 octombrie, pentru trimestrul trei”, a explicat Ialomițianu.
Ministrul Finanțelor a mai spus că eliminarea impozitului minim nu va avea efect asupra încasărilor bugetare în 2010, impactul pentru anul viitor fiind estimat la un miliard de lei.
Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, și 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, dar nu mai puțin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. La începutul acestui an, Guvernul a intenționat să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar, însă măsura a fost amânată.