Guvernul: E nepotrivită și nefondată acuzația de implicare sau de neimplicare în problema TVR

Guvernul consideră „nepotrivită și nefondată” acuzația de implicare sau de neimplicare în gestionarea situației TVR, amintind că a trimis Parlamentului încă din martie propunerile de modificare a cadrului legal astfel încât să se restructureze televiziunea publică și să poată fi ajutată financiar, scrie Mediafax. „Guvernul României constată cu regret că în spațiul public sunt lansate o serie de acuzații nefondate în legătură cu implicarea sau lipsa de implicare a guvernului în gestionarea situației TVR. Problema datoriilor pe care televiziunea publică le are este veche, de aproape 10 ani. În toți acești ani, datoriile către EBU (European Broadcasting Union) au fost mereu amânate și neglijate. Situația de fond în care ne aflăm nu este cauzată de vreo decizie a guvernului, iar încercarea de a considera Guvernul actual responsabil este nepotrivită și nefondată”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Ilie Bolojan: „Guvernul va oferi sprijin financiar pentru persoanele afectate de inundații, dar și pentru refacerea infrastructurii din Suceava și Neamț”

Petrică Negrea, după mai multe zile în care i-a ajutat pe sinistrații din Galați: „E mai bine să stai într-o casă făcută de voluntarii AUR decât în corturile Guvernului”

Petrică Negrea alături de liderul AUR, George Simion, în localitatea Pechea din Galați, grav afectată de inundații

Liberalii răspund acuzațiilor aduse de „ofticații de la PSD” și le transmit că „politica în coaliție nu e joc de păcănele”