Guvernul va lua o decizie în privința eliminării subvențiilor la încălzire în primăvara acestui an, după ce strategia de dezvoltare a sistemului de termoficare va fi finalizată, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, întrebat dacă Executivul își va respecta angajamentul din înțelegerea cu FMI.
El a răspuns astfel după ce a fost întrebat de jurnaliști, la finalul unei întâlniri cu oamenii de afaceri, dacă Guvernul își menține angajamentul față de FMI de a elimina subvențiile la încălzire, pentru a se încadra în ținta de deficit bugetar de 4,4% din PIB stabilită pentru acest an.
„Vom discuta după finalizarea strategiei privind termoficarea, în primăvara acestui an”, a spus Boc.
Președintele Traian Băsescu a anunțat în luna mai 2010, după finalizarea negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, un pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care și diminuarea masivă a subvențiilor la încălzire prin direcționarea fondurilor doar către persoane cu venituri reduse.
Scrisoarea de intenție la acordul stand-by redactată după negocierile din luna august 2010 cu FMI releva că Guvernul s-a angajat inclusiv să elimine subvențiile la încălzire.
Ulterior, după o întâlnire cu sindicatele, premierul Emil Boc a anunțat că subvențiile pentru termoficare vor fi acordate și în 2010, iar în 2011, din aprilie, se va aplica o nouă strategie, astfel încât subvenția să fie acordată numai celor care trebuie susținuți de stat și să nu mai fie plătită nediferențiat, ca în ultimii zece ani.
În cel mai recent raport publicat de echipa de evaluare a FMI se precizează că s-au convenit mai multe măsuri cu autoritățile de la București pentru limitarea deficitului bugetar la 4,4% din PIB în 2011, printre care: (i)eliminarea primelor de vacanță și al celui de-al 13-lea salariu pentru a permite o oarecare recuperare a salariilor din sectorul public în limitele anvelopei salariale agreate; (ii) continuarea politicii de înlocuire a unui singur funcționar public din șapte care părăsesc sistemul; (iii) prelungirea înghețării pensiilor din anul acesta; (iv) lărgirea bazei de contribuții la asigurările de sănătate pentru a include mai mulți pensionari; și (v) eliminarea subvențiilor de căldură”.
Experții FMI notează că autoritățile se vor confrunta cu un număr de provocări pe parte de implementare a elementelor cheie ale ajustării, dar nu enumără printre în categoria măsurilor cu probabilitate incertă de adoptare și eliminarea subvențiilor la căldură.
„Reducerea asumată a anvelopei salariale depinde de capacitatea autorităților de a menține și în 2011 cea mai mare parte a reducerilor salariale convenite în iulie 2010, și pe o reducere progresivă a numărului de angajați din sectorul public. Reformele din sectorul de sănătate vor trebui să predomine efectiv tendința din trecut de depășire semnificativă a cheltuielilor. Autoritățile vor trebui de asemenea să continue să reziste presiunilor politice puternice de reducere a impozitelor pe venit sau a cotelor de contribuții sociale sau de escaladare a cheltuielilor de capital dincolo de nivelurile sustenabile. Autoritățile sunt hotărâte în continuare să ia măsuri suplimentare în cazul în care vreuna din aceste provocări va periclita realizarea strategiei lor de ajustare”, se spune în raportul publicat în ianuarie, după a șasea evaluare în cadrul acordului stand-by.
România are în derulare un acord de finanțare externă cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.
O misiune FMI – CE se află în România pentru a șaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 și se negociază condițiile privind un nou acord, de tip preventiv. Misiunea se încheie în data de 8 februarie.