Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va găzdui o secție de votare pentru cetățenii moldoveni, la alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc în data de 30 noiembrie a.c..
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, ieri, că solicitarea a venit din partea guvernului de la Chișinău, iar instituția pe care o conduce se va ocupa de buna desfășurare a scrutinului.
Potrivit prefectului Sinescu, la universitatea din Suceava studiază aproximativ 300 de tineri din Republica Moldova, care vor avea astfel posibilitatea de a vota aici, la fel ca toți moldovenii care la sfârșitul lunii se vor afla în Suceava. În absența acestei secții de votare, cetățenii moldoveni care în ziua alegerilor se află în afara granițelor ar fi fost nevoiți să meargă la consulatul Republicii Moldova de la Iași sau la ambasada acestei țări la București.
Pentru a evita aglomerația la secțiile din diaspora, moldovenii au simplificat procedura de vot
Pentru a scurta timpul necesar pentru a vota și a evita aglomerația, Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a adoptat o procedură simplificată pentru moldovenii din diaspora. Astfel, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, alegătorii de peste hotare vor semna pentru abținerea de la vot multiplu direct în listele electorale. Listele electorale de bază și cele suplimentare pentru secțiile de votare din afara țării vor fi completate cu o rubrică nouă ce va conține o declarație pe propria răspundere referitoare la votul multiplu.
Astfel, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot aflați peste hotare vor semna în lista electorală, în dreptul numelui, de două ori: inițial pentru declarația prin care se abțin de la votarea multiplă, iar ulterior, pentru înmânarea buletinului de vot de către un membru al biroului electoral. Potrivit CEC, cei care nu vor semna declarația prin care se abțin de la votarea multiplă nu vor putea vota.
Parlamentul Republicii Moldova are 101 locuri pentru care s-au angajat în competiția electorală 21 de partide, un bloc electoral și patru candidați independenți. Distribuirea mandatelor se face în sistem proporțional, pe liste, toate raioanele țării constituind o singură circumscripție electorală, în care pragul electoral este de 6% pentru listele de partid și de 2% pentru candidații independenți. Pentru formarea guvernului, un partid sau o alianță are nevoie să obțină 51 de mandate (50%+1), iar pentru alegerea președintelui țării, 61 de mandate (60%+1). Sondajele de opinie plasează pe primele locuri Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat din Moldova (PDM) și Partidul Liberal (PL).