Guvernul a aprobat acordarea despăgubirilor pentru proprietarii de terenuri pe care se va construi o parte din șoseaua de centură ce urmează să ocolească municipiul Suceava. Este vorba despre zona Pătrăuți, de la tangența cu drumul european 85 și până peste râul Suceava. Tronsonul pentru care se fac plățile aferente exproprierilor are o lungime de aproape 2,5 km și o suprafață de 135.404 mp. Pentru cei 132 de proprietari, Guvernul a alocat suma de 9,5 milioane de lei. Aceasta este a doua porțiune din șoseaua de centură pentru care s-a ajuns în această fază. Primul tronson pe care s-au realizat exproprieri viza zona intersecției drumului european 85, dinspre Fălticeni, până la drumul care merge spre Moara. Pentru cele 79 de parcele s-au plătit în jur de 12 milioane de lei. Șoseaua de centură are o lungime totală de 13,2 km, iar ultimul tronson pentru care trebuie realizată documentația privind exproprierea va cuprinde terenuri aflate pe teritoriul comunei Șcheia.
Proprietarii care vor accepta sumele propuse vor semna procesele verbale, plata urmând să fie realizată de expropriator în conturile indicate de proprietari. Persoanele fizice sau juridice care nu acceptă sumele de bani propuse pot depune o contestație la instanța abilitată, respectiv Tribunalul Suceava. În aceste cazuri, banii se consemnează pe numele titularului într-un cont deschis la CEC Bank, sucursala Iași, iar la finalul procesului vor putea fi ridicați.






