Guvernul analizează mai multe variante pentru atragerea, la Ministerul Educației, a unor sume cu care să fie finalizate lucrările de investiții la unitățile școlare aflate în șantier de ani de zile, al căror număr se ridică la aproximativ 1.400, a anunțat, vineri, la Buzău, ministrul Remus Pricopie.
Potrivit ministrului Educației, la nivelul întregii țări ar fi 1.400 de obiective de investiții neterminate pentru care se caută soluții de finanțare astfel încât elevii să poată învăța în condiții normale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Remus Pricopie a precizat că se lucrează pe mai multe variante care să ducă la atragerea fondurilor și în final la finalizarea mai rapidă a acestor școli aflate în șantier, unele de mai mulți ani.
„Am analizat la nivelul Guvernului această problemă, pentru că sunt implicate mai multe ministere, nu doar cel al Educației, ci și cel al Fondurilor Europene, al Dezvoltării, al Finanțelor. Se lucrează cu mai multe variante, nu se exclud una pe alta, toate să conducă la finalizarea mai rapidă a obiectivelor. O soluție ar fi de a folosi o parte din banii necheltuiti din fonduri structurale, de a-i orienta către programul regional și să continuăm aceste obiective. A doua variantă este legată de perioada 2014-2020 . Pregătim modul în care vor fi distribuiți bani prin programe, premierul a cerut să fie în cadrul programului Regio o componentă distinctă «infrastructura educațională». Sperăm să fie aprobată, este vorba de 700 de milioane de euro pentru a finaliza obiectivele începute dar și pentru cele care necesită reparații, sunt școli cu vechime de până la o sută de ani care au nevoie de reparații capitale. Dacă obținem acest lucru, și cred că vom reuși, 700 de milioane ar însemna echivalentul investiției în educație în 20 de ani și am parcurge acest proces în patru – cinci ani”, a declarat Pricopie.
Ministrul Educației a adăugat că se va analiza clar unde vor fi dirijați banii, în condițiile în care în perioada 2007-2008 s-ar fi alocat bani pentru clădiri cu foarte puțini copii ori chiar fără elevi, situație considerată de către oficial drept inadmisibilă.