Guvernul a decis să blocheze și în 2011 posturile prin angajarea doar a unui funcționar la șapte posturi eliberate, motivând că ieșirea din recesiune este „înceată”, și estimează astfel o reducere a costurilor de personal cu 350 mil. lei, dar și o scădere a încasărilor din taxele plătite de angajați
Decizia a fost luată prin ordonanță de urgență avizată în ședința de miercuri a Guvernului.
Surse oficiale au declarat, miercuri seara, agenției MEDIAFAX că Guvernul a decis să continue în 2011 blocarea posturilor din instituții prin angajarea doar a unui funcționar pentru șapte posturi eliberate, excepții fiind acceptate doar pentru funcțiile de conducere, înalți funcționari și administrații subdimensionate.
Ordonanța de urgență privind blocarea posturilor din administrație, obținută de MEDIAFAX, suspendă până la 31 decembrie 2011 ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice.
Actul normativ prevede că ocuparea posturilor vacante din toate instituțiile și autoritățile administrației centrale, indiferent de forma de finanțare, poate fi aprobată doar de Guvern, prin memorandum, cu încadrarea într-un procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se eliberează, respectiv prin angajarea doar a unui funcționar pentru șapte posturi vacantate.
Posturile libere din Senat și Camera Deputaților sau din instituțiile administrației locale vor fi ocupate pe același principiu, cu aprobarea ordonatorilor principali de credit.
Vor fi exceptate instituțiile administrației locale cu un număr de maximum 10 posturi aprobate, pentru care procentul în limita căruia pot fi ocupate posturile eliberate va fi de 50%, respectiv o angajare la două locuri vacantate.
Cu condiția să nu se majoreze numărul total de posturi aprobate prin buget la nivelul ordonatorului principal de credite, de la prevederile ordonanței de urgență sunt exceptate posturile pentru înalții funcționari publici, funcțiile publice de conducere, posturile militare de conducere și funcțiile de director coordonator sau director coordonator adjunct al serviciilor deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.
Pentru ocuparea posturilor vacante pe principiul o angajare la șapte posturi eliberate, ordonatorii principali de credite ai autorităților și instituțiilor publice centrale au obligația să raporteze Ministerului Finanțelor lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, numărul total al posturilor care s-au vacantat și care nu au fost ocupate.
Solicitările de ocupare a posturilor vacantate vor fi efectuate de către ordonatorii principali de credite în mod centralizat, pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine, cel mult o dată pe lună.
În nota de fundamentare a ordonanței, Guvernul susține că blocarea posturilor este necesară pentru încadrarea în deficitul bugetar de 4,4% convenit cu FMI pe 2011, precum și pentru faptul că „ieșirea din recesiune se dovedește înceată, pentru că spațiul fiscal pentru impulsionarea economiei este mic”.
„Se impune aplicarea și în anul 2011 a măsurii de blocare a ocupării posturilor vacante, fapt ce va permite reducerea cheltuielilor de personal până la un nivel care să reprezinte 7,5% din Produsul Intern Brut”, se arată în nota de fundamentare.
Conform calculelor Guvernului, blocarea posturilor va conduce la o reducere a cheltuielilor de personal cu 350 milioane lei, dar și la o reducere cu 140 milioane lei a veniturilor colectate la bugetul consolidat din impozite plătite de către angajați, impactul bugetar global fiind astfel estimat la 210 milioane lei.
Guvernul mai susține în document că politica de diminuare a numărului de salariați pe baza plecărilor naturale din sistem a condus la reducerea a circa 46.000 de posturi și a contribuit la scăderea cheltuielilor de personal cu aproximativ 990 milioane lei, dar atenționează în același timp că „pe viitor este necesară o abordare mai structurată a reformei în sectorul public”.
Surse guvernamentale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul ia în calcul modificarea ulterioară a acestei ordonanțe, pentru a reglementa și cazurile „posturilor unice” prevăzute în instituțiile publice ale administrației publice centrale sau locale.
„Este vorba de posturi precum cel de fochist la o școală sau o grădiniță, unde ocuparea postului este necesară și ar trebui altfel reglementată”, au precizat sursele citate.
Guvernul mai arată în actul normativ că politica de reducere a numărului de salariați pe baza plecărilor naturale din sistem a condus la reducerea a circa 46.000 de posturi și a contribuit la reducerea cheltuielilor de personal cu aproximativ 990 milioane lei, dar „pe viitor este necesară o abordare mai structurată a reformei în sectorul public”.
În 2009, Guvernul a decis prin ordonanță de urgență, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administrație.
Un proiect de ordonanță de urgență privind aplicarea Legii de salarizare unitară, obținut și prezentat în luna ianuarie de MEDIAFAX, stabilea că ocuparea posturilor vacante din instituțiile publice va fi blocată atât pentru 2010, dar și pentru 2011.
Ministrul Muncii din acea perioadă, Mihai Șeitan, a anunțat însă atunci, după o ședință de guvern, că Executivul a decis ca interdicțiile de ocupare a posturilor vacante în sectorul bugetar să fie menținute doar pentru acest an, nu și pentru anul viitor.
„Nu, măsurile de anul trecut care se refereau la înghețarea numărului de salariați și posibilitatea de angajare numai la plecarea la șapte inși a unei singure persoane se păstrează și anul acesta, nu și pentru anul viitor. Doar pentru 2010”, a spus Șeitan.
Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, declara atunci, agenției MEDIAFAX, că blocarea posturilor vacante din sistemul bugetar până la finalul anului 2011 va acutiza criza în anumite sectoare, serviciile de utilitate publică urmând să funcționeze și mai deficitar, și că personalul adiacent din Justiție se află printre cei care vor avea de suferit prin această măsură.