Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la legea inițiată de liderul PNL, Alina Gorghiu, privind eliminarea situațiilor de dublă executare a veniturilor salariale ale datornicilor – atât la sursă, cât și asupra conturilor bancare, scrie Mediafax. ”Executivul consideră că normele preconizate de legea menționată nu răspund exigențelor de previzibilitate, sunt imprecise sau, după caz, lapidare, ceea ce poate conduce la eventuale confuzii în interpretare și aplicare și, prin urmare, la afectarea drepturilor și intereselor părților din executarea silită”, se arată într-un comunicat de presă remis presei luni de către Executiv.