Guvernul așteaptă într-un interval de zece zile un răspuns din partea sindicatelor privind majorarea salariului minim de la 1 octombrie, a declarat, miercuri, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, precizând că reprezentanții Executivului au semnat acordul pentru creșterea salarială.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a propus reprezentanților confederațiilor sindicale, în discuția de miercuri de la Guvern, să accepte ca salariul minim să fie majorat la 540 de lei de la 1 octombrie și la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009, cu o creștere ulterioară graduală de o sută de lei pe an.
El a mai propus sindicatelor ca, în cadrul unei strategii pe termen lung, creșterea salarială să fie graduală și anuală, astfel încât salariul minim brut să înregistreze o creștere anuală de aproximativ 100 de lei, pentru a se apropia la jumătate din salariul mediu.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, prezent la discuția cu sindicatele, a arătat că, potrivit calculelor Comisiei Naționale de Prognoză, salariul minim pe economie ar urma să ajungă până în 2014 la 1.325 lei.
Liderii sindicatelor și cei ai patronatelor s-au întâlnit, miercuri, cu premierul Tăriceanu, pentru a discuta despre majorarea salariului minim, după ce au fost consultați și reprezentanți ai Băncii Naționale a României (BNR). La discuție a participat și consilierul BNR Lucian Croitoru.
Sindicalișii au organizat, timp de două săptămâni, pichete de protest, la sediile ministerelor Muncii și Finanțelor, precum și la Palatul Victoria. Aceștia amenințau atunci cu un miting de amploare dacă Executivul nu va aproba majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, așa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut.
Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor au convenit, în 11 decembrie 2007, ca din 2008 să fie un singur salariu minim unic pe economie, în primul semestru nivelul acestuia fiind stabilit la 500 de lei și, dacă indicatorii economici vor permite, la 540 lei, din semestrul al doilea.