Guvernul a primit 200 de plângeri pe recalcularea pensiilor speciale și estimează că numărul acestora va crește considerabil, la zeci de mii, dar le consideră ca neîntemeiate și dorește ca toate plângerile pe această temă să fie apreciate ca neîntemeiate, pentru a reduce costurile de corespondență.
Un document guvernamental obținut de MEDIAFAX relevă că din momentul intrării în vigoare a hotărârilor de guvern privind recalcularea pensiilor acordate în baza unor legi speciale și până în prezent, la Secretariatul General al Guvernului au fost înregistrate aproximativ 200 de plângeri prealabile formulate împotriva acestora, în baza Legii contenciosului administrativ, solicitându–se revocarea acestora ca fiind nelegale.
Conform legii, SGG a înaintat plângerile primite către inițiatorii actelor normative a căror legalitate a fost contestată, pentru ca aceștia să dispună analiza problemelor semnalate de petenți și să comunice un răspuns.
„Inițiatorii actelor administrative contestate, analizând temeinicia și legalitatea acestora în raport cu aspectele semnalate de petenți, apreciază reclamațiile administrative ca fiind neîntemeiate”, se arată în document.
Guvernul atenționează însă că, din informațiile deținute, se estimează că numărul plângerilor prealabile va crește considerabil, ajungând la aproximativ câteva zeci de mii, și că procedura legală obligă ca pentru fiecare persoană care formulează plângere prealabilă să se solicite inițiatorilor un punct de vedere.
Executivul arată că, în aceste condiții, volumul de corespondență ar crește proporțional, ca și costurile aferente, iar pentru evitarea acestor costuri este necesar ca toate plângerile prealabile formulate împotriva HG 735/2010 și HG 737/2010 privind recalcularea pensiilor speciale să fie considerate ca neîntemeiate.
În urmă cu o lună, Curtea de Apel București a decis suspendarea aplicării HG 737/2010 prin care au fost recalculate pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din instanțe și parchete, diplomaților, parlamentarilor, personalului aeronautic și al Curții de Conturi, până când se va decide dacă actul normativ va fi anulat.