Ordonanța de urgență privind bacalaureatul profesional va fi discutată de Guvern săptămâna viitoare, în prezent mai fiind așteptat un aviz din partea Ministerului Justiției, a anunțat la Palatul Victoria ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Ministrul declara recent că a decis redactarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului privind bacalaureatul profesional, după ce a constatat că prin procedura parlamentară măsura nu ar intra în vigooare în timp util.
Președintele Traian Băsescu ceruse reexaminarea Legii care introduce bacalaureatul profesional, în sensul eliminării dispozițiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional, susținând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învățământului și buna desfășurare a examenului de bacalaureat pentru anul viitor.
Președintele afirma că pentru competitivitatea educațională a României este nevoie de stabilitate și predictibilitate în arhitectura sistemului educațional și, concomitent, de intervenție pe proces educațional – calitatea cadrelor didactice, relația cu angajatorii – și pe conținuturi – programa școlară, practica.
Premierul Victor Ponta i-a cerut însă ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să susțină în continuare în Parlament adoptarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, chiar dacă președintele Traian Băsescu „își mai dorește din când în când să fie prim-ministru”.
Deputații din Comisia de învățământ au decis menținerea bacalaureatului profesional prin Ordonanța de Urgență 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de președintele Traian Băsescu.