Guvernul ar putea opera o rectificare bugetară în luna iunie



Guvernul ar putea să facă o rectificare bugetară în luna iunie, în sensul suplimentării fondurilor anumitor ministere, ca urmare a rezultatelor peste așteptări din primele trei luni ale anului, a declarat miercuri ministrul Economiei și Finanțelor (MEF), Varujan Vosganian.
Vosganian a adăugat că cele mai multe fonduri vor fi alocate Ministerului Transporturilor și Ministerului Apărării Naționale (MAp). Ministrul nu a menționat însă valoarea fondurilor cu care va fi suplimentat bugetul acestor instituții.
Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, MAp și Statului Major General să depună „un efort major” pentru îndeplinirea programelor de achiziții pentru armată, apreciind că nerealizarea acestora este „un element îngrijorător”. Șeful statului a criticat faptul că se constată, an de an, același deficit în achiziția de tehnică de luptă și aceleași constrângeri bugetare și proceduri care fac ca fondurile alocate să revină la bugetul de stat.
„Nu am stabilit încă volumul fondurilor care vor fi acordate. În ceea ce privește suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, este vorba de câteva sute de milioane de lei”, a explicat Vosganian.
Potrivit datelor publicate luni de MEF, principalele venituri la bugetul general consolidat au însumat, în primele trei luni ale anului, 37 de miliarde de lei (aproximativ 10 miliarde de euro), în creștere cu 51,1% față de încasările realizate în perioada similară din 2007.
Executivul a aprobat, la începutul lunii martie, prima rectificare a bugetului de stat pentru 2008, prin care au fost operate reduceri de bugete la aproape toate ministerele, iar deficitul consolidat programat pentru acest an a scăzut cu 0,4 puncte procentuale, de la 2,7% la 2,3% din PIB.
În același timp, Vosganian a precizat că România trebuie să aplice principiul prudenței și al predictabilității pentru atingerea unui deficit bugetar de 0,9-1% din PIB la începutul noii decade, necesar pentru a intra în zona euro.
Ministrul a adăugat că este necesară o stabilitate a politicii fiscale, un control al deficitului bugetar și un bun management al inflației de către Banca Națională a României pentru a nu crea presiuni inflaționiste.
„Bugetul trebuie să fie un instrument care să coordoneze politicile de convergență la indicatorii macroeconomici, dar în același timp trebuie să investim în societate pentru a elimina discrepanțele sociale și să atingem convergența reală”, a spus Vosganian.