Guvernul ar putea abilita MAI să valorifice, prin Comicex, armamentul și tehnica de luptă casate



Ministerul Administrației și Internelor ar putea primi dreptul de a vinde tehnica de luptă, armamentul și instalațiile speciale casate, tranzacțiile, atât interne cât și internaționale, urmând să se facă prin intermediul firmei de profil Comicex SA.
Prevederile se regăsesc într-un proiect de hotărâre de guvern supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului. Conform acestuia, „bunurile care implică apărarea țării, ordinea publică și securitatea națională, de natura armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor și instalațiilor speciale, precum și cele care, datorită caracteristicilor specifice, nu pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate vor fi valorificate la intern și extern, prin selecție de oferte sau negociere directă, prin Societatea Comercială «Comicex SA»”.
Proiectul de act normativ mai prevede încheierea unui contract de comision între MAI și Comicex, prin care se va stabili comisionul datorat societății pentru „serviciile de valorificare prestate de aceasta”. În cazul în care bunurile casate de MAI se vor vinde în țară, la prețul de valorificare se adaugă comisionul datorat firmei, care va apărea și în caietul de sarcini al licitației.
În cazul în care bunurile vor fi exportate, „la prețul de valorificare se adaugă, pe lângă comisionul datorat societății, și cheltuielile efectuate pentru valorificarea bunurilor, dovedite pe bază de facturi, obținându-se astfel prețul de vânzare”.
Firma Comicex este o societate pe acțiuni aflată în coordonarea MAI, înființată printr-o Hotărîre de Guvern emisă în 2003 și desprinsă dintr-o regie a aceluiași minister. Potrivit Hotărârii de Guvern 898 din 29 iulie 2003, se înființează „Societatea Comercială «Comicex S.A.» (…) în coordonarea MAI, prin desprinderea din cadrul Regiei Autonome «Rami-Dacia» a Companiei de Export-Import «Comicex»”.
Potrivit aceluiași act normativ, firma – persoană juridică română, organizată ca societate pe acțiuni – „desfășoară activități de interes național cu specific deosebit pentru apărare, ordine publică și siguranță națională”.
Societatea Comicex SA are ca obiect principal de activitate „importul sistemelor, produselor, echipamentelor, instalațiilor, pieselor de schimb, laboratoarelor, programelor, tehnicii și tehnologiilor, asistenței tehnice și serviciilor, în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum si alte operațiuni de comerț interior și exterior, de consultanță, programe și proiecte, de turism intern și internațional, care să îi asigure susținerea și dezvoltarea activității de bază, în condițiile obținerii de profit, conform actului constitutiv”.
Firma a fost comisionarul din contractul încheiat de Ministerul Administrației și Internelor cu concernul EADS, scopul acestuia fiind securizarea frontierei. Informația a apărut în 2005, în momentul în care contractul cu EADS a fost desecretizat. Conducerea firmei declara atunci, pentru MEDIAFAX, că societatea nu a obținut niciun comision din acest contract.
„Firma este o structură a MAI abilitată să aibă relații comerciale cu partenerii externi. Este în coordonarea MAI. Nu este vorba de vreun comision în urma acestui contract”, susținea, în 2005, conducerea firmei.