Guvernul a decis anularea obligațiilor fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniție și material de război, invocând inclusiv actualul context regional geopolitic care „impune întărirea capacității de apărare” a României, informează Mediafax.Anularea obligațiilor fiscale a fost decisă, prin ordonanță de urgență, în ședința de marți a Guvernului.Guvernul arată în ordonanță, obținută de MEDIAFAX, că nu există surse de finanțare pentru stingerea acestor obligații și că este nevoie de anularea datoriilor, pentru a nu se ajunge în situația în care companiile din industria de apărare să intre în faliment, fapt care ar conduce la imposibilitatea asigurării capacităților necesare protejării, „în timp real”, a intereselor esențiale șia le siguranței naționale.”În actualul context regional geopolitic se impune întărirea capacității de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic, astfel încât forțele naționale de apărare și securitate să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esențiale și siguranței statului român, precum și pentru a-și onora obligațiile asumate în calitate de stat membru NATO”, se arată în document.



