Guvernul analizează încă efectele propunerii APIA de suplimentare a numărului de mașini casate



Propunerea Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) de suplimentare a numărului de mașini scoase din uz cu plata unei prime de casare este analizată în prezent de Guvern din punct de vedere financiar, a declarat, duminică, ministrul Mediului, Attila Korodi.
„Am primit o scrisoare din partea APIA și analizăm. Se fac analize financiare, dacă pot fi viabile, dacă pot să contribuie și luând în considerare și celelalte programe la fel de importante”, a spus Korodi.
Mihai Hura, director general în Ministerul Economiei și Finanțelor, a arătat la rândul său că noua taxă auto a fost discutată în prealabil și cu reprezentanții producătorilor interni de autovehicule care ar fi acceptat, în final, noile valori, cu efecte asupra prețului de vânzare al autovehiculelor.
Guvernul a decis, la sfârșitul anului trecut, să majoreze prima de casare a autoturismelor vechi, de la 3.000 lei la 4.000 lei, și să extindă numărul estimat al mașinilor scoase din uz, de la 16.500 la 30.000 unități, cu fonduri suplimentare asigurate din taxa auto, virate la Fondul pentru Mediu.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile a anunțat, la începutul anului, că va propune Guvernului extinderea la numărului estimat al mașinilor scoase din uz prin acest program la 100.000 de autovehicule, inclusiv camioane uzate, pentru a compensa scăderile preconizate de vânzări de mașini pe piața românească, urmare a majorării taxei auto.
Vicepreședintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, a estimat, luni, o scădere a vânzărilor Dacia în acest an cu 15-20%, dacă modificarea taxei de primă înmatriculare va intra în vigoare, iar propunerea APIA de includere în programul „Rabla” a peste 100.000 de autoturisme noi nu va fi aprobată.
Programul de înnoire a parcului auto, aplicat în ultimii ani, prevede ca pentru orice tip de autoturism mai vechi de 12 ani predat spre casare să fie achitată o anumită sumă, sub forma unei prime constituită ca avans pentru achiziționarea unei mașini noi.