Guvernul României va aloca județului Suceava o sumă de 25 de milioane de lei (250 de miliarde de lei vechi) pentru mai multe proiecte de infrastructură. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că fondurile sunt alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală și vor fi folosite pentru proiecte de rețele de apă și canalizare, drumuri, poduri, podețe, alimentări de apă, modernizări de drumuri comunale și județene, care au un procent de realizare mai mare de 70. Nechifor a spus că pentru proiectele de alimentare cu apă s-a alocat suma de 10 milioane de lei, pentru canalizare – 5,3 milioane de lei, pentru poduri și podețe – 2,1 milioane de lei, pentru drumuri în șase comune – 2,25 milioane de lei, pentru un proiect de modernizare a unui drum dintr-un oraș – 522.000 de lei, iar pentru drumuri județene suma va fi de 5,2 milioane de lei.
„Pentru drumuri județene avem ruta Râșca – Slătioara, pentru care de la Guvern primim peste două milioane de lei. Pentru același drum, Consiliul Județean va aloca 1,5 milioane de lei dintr-un împrumut pe care îl vom contracta. De asemenea, Guvernul va aloca 1,89 milioane de lei pentru drumul județean Baia – Cornu Luncii, iar pentru drumul Rădăuți – Frătăuții Vechi vom pune noi din același împrumut suma de 500.000 de lei, iar de la Guvern va fi repartizată suma de 1,29 milioane de lei”, a spus Nechifor.
Șeful administrației județene a mai declarat că localitățile Sucevița, Todirești, Iaslovăț, Ostra, Fundu Moldovei, Pătrăuți, Gălănești, Dolhești, Panaci, Pojorâta, Stulpicani, Dornești, Ilișești, Comănești și Fântâna Mare vor primi bani pentru sistemele de alimentare cu apă și stațiile de tratare a apei. De asemenea, pentru investiții în sisteme de canalizare și stații de epurare vor fi alocate fonduri pentru Putna, Dărmănești, Forăști, Frătăuții Noi, Gălănești, Horodnic de Sus, Sucevița, Zvoriștea, Berchișești, iar pentru proiecte de modernizare a unor drumuri vor fi repartizate fonduri pentru Dumbrăveni, Drăgoiești, Cacica, Vatra Moldoviței, Șcheia și Ulma. Guvernul mai alocă fonduri pentru investiții în poduri și podețe din localitățile Drăgușeni, Fântâna Mare, Fundu Moldovei, Iaslovăț, Marginea și Râșca, precum și pentru proiectele de modernizare a sistemelor de apă și canal din orașele Frasin, Broșteni, Liteni, Salcea, Milișăuți, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.
Cătălin Nechifor a mai spus că orașul Frasin va primi fonduri și pentru un proiect de modernizare de drumuri.
Președintele CJ Suceava a ținut să mai precizeze că suma alocată anul trecut de la Guvern pentru proiecte de modernizare a unor drumuri comunale și județene a fost de aproximativ șase milioane de lei.
Fonduri
Guvernul alocă 25 de milioane de lei pentru proiecte de infrastructură în județul Suceava
