Guvernul a suplimentat cu 275.000 lei bugetele MAE și STS pentru linia verde a românilor din Spania



Guvernul a suplimentat cu 275.000 de lei bugetele Ministerului Afacerilor Externe și Serviciului de Telecomunicații Speciale, pentru finanțarea unui centru de răspuns telefonic și prin email care să ofere informații și consiliere muncitorilor români din Spania.
Suma a fost alocată din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Bugetul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a fost suplimentat cu 87.000 lei, din care 65.000 de lei au fost destinați pentru „Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet”, iar 22.000 de lei pentru „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”.
Bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a fost suplimentat cu 188.000 de lei, din care 54.000 lei pentru „Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet”, 27.000 de lei pentru „Deplasări, detașări, transferări”, iar 107.000 de lei pentru „Mașini, echipamente și mijloace de transport”.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, anunța la începutul lunii august că Guvernul a decis înființarea unei linii telefonice pentru informarea muncitorilor români din Spania și a românilor în general cu privire la restricțiile de pe piața muncii din această țară.
Lăzăroiu preciza atunci că linia telefonică va funcționa în maximum două săptămâni.
Decizia a fost luată de Executiv prin aprobarea unui memorandum, după ce autoritățile spaniole au anunțat reintroducerea pentru muncitorii români a restricțiilor existente înainte de 1 ianuarie 2009.