Guvernul a sesizat Curtea Constituțională în cazul inițiativei legislative privind majorarea pensiilor pentru grupele I și II de muncă, motivând că nu au fost prevăzute fondurile necesare și sunt prevăzute elemente discriminatorii, a declarat șeful SGG, Gabriel Berca. „Considerăm că suntem total în afara legii”, a spus Berca.
Deputații au adoptat, în luna septembrie, cu 173 de voturi „pentru”, 35 de voturi „împotrivă” și șapte abțineri, o inițiativă legislativă privind majorarea pensiilor pentru grupele I și a II-a de muncă, de la 1 ianuarie 2009. Inițiativa legislativă modifică Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Proiectul de lege a fost depus în 29 septembrie la Secretariatul general al Camerei Deputaților pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității.
Votul a fost precedat, însă, de dispute între deputații PNL, PDL și PSD.
Deputatul PNL Horia Uioreanu a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a inițiativei pe motiv că nu întrunit condițiile procedurale pentru a fi dezbătut și votat de plen, dar președintele Comsiei pentru muncă, democrat-liberalul Gheorghe Brabu, a declarat că nu există motive de scoatere de pe ordinea de zi a proiectului pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
În cele din urmă, proiectul a fost supus votului, fiind adoptat cu 173 de voturi „pentru”, 35 de voturi „împotrivă” și șapte abțineri.
Conform propunerii legislative adoptate de Parlament, „pensionarii sitemului public și asigurații care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupe superioare de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și cei care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții de muncă speciale sau deosebite, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioadele respective, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau locuri încadrate în condiții speciale și cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri din grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiții deosebite”.
Reclacularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a acestei legi se efectuează din oficiu de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și se acordă beneficiarilor începând cu data de 1 ianuarie 2009, mai prevede proiectul.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în luna aprilie, iar Camera Deputaților este forul decizional.